Cornel campion european

De pe pagina FB a FRGo aflăm că noul campion european este Cornel.
Și pentru că nu mai știu ce fel de campionat se ține în Europa, mă uit pe pagina federației europene, dedicată acestui concurs. Este vorba de Grand Prix. Mă uit eu acolo și mă lămuresc. Mă lămuresc pînă în gard. Tot ce rețin este că se adună puncte pe tot parcursul anului, obținînd locuri fruntașe la concursuri importante. Și apoi se joacă finala.
Pînă acum au fost deja șase ediții aceasta fiind a șaptea.
Campioni în anii precedenți sînt:
- 2022 Grenoble, France Stanislaw Frejlak, 1p
- 2021 Online, OGS Ilja Shikshin 4p
- 2020 Online, OGS Ilja Shikshin 3p
- 2019 Leksand, Sweden Mateusz Surma 2p
- 2018 Olomuc, Czechia Ilja Shikshin 3p
- 2017 Olomuc, Czechia Ali Jabarin 2p
Deci după cum vedem, onoarea revenit doar profesioniștilor.
Anul acesta a venit rîndul lui Cornel. După cum menționam cîndva, el este oricum aproape pro. Și neoficial chiar este profesionist, Goul fiind viața lui.
După reușită s-a ales și cu un interviu.
Evident, acest articol trebuie să conțină și partida. O puteți vedea mai jos.
https://online-go.com/game/60243669
Este o partidă perfectă.
La șanse a fost echilibru pînă la mutarea 70, după care Cornel a luat avans în trei rînduri, după care echilibrul a revenit. După alte 70 de mutări, Cornel a preluat conducerea decisiv.
Oricum, chiar dacă de pe la mutarea 190 șansele de victorie sînt de peste 99 de procente, practic partida pe goban este la fel de echilibrată din punct de vedere al punctajului. Scorul final a fost de un punct și jumătate, iar pe parcursul partidei, nici un moment nu a trecut estimarea de 5 puncte.
Hai să vedem și cum arată poziția finală.
Se vede clar că s-a luptat pentru fiecare punct. Nu prea au rămas teritorii.
Mai jos avem și celelalte partide din finală.
January 11, 2024 Thursday at 8:33 pm