de două ori la rînd.

Adevărul este că eu m-am plafonat după patru ani de joc timp de patru decenii la 4 kyu.

Este o realitate cunoscută că în Go există niște praguri. Orice jucător cît de cît interesat și activ poate ajunge la SDK destul de lejer. Dar o dată ajuns aici, va întîlni un prag, și va avea nevoie de un efort suplimentar pentru a trece mai departe. Următoarele praguri ar fi la 4 kyu și la shodan. Nu cunosc dacă mai există praguri și mai sus, sau dacă de la nivel shodan avansul este anevoios pe tot parcursul.

Această realitate este ilustrată de graficul rangului meu pe EGD. Graficul nu surprinde și avansul la 4k, pentru că acest lucru se întîmplase cu vreun cincinal mai devreme.

E drept rangul meu nu e stabil pe 4. Vreo doi ani am căzut cu vreun rang în urma unui nou traumatism cerebral. Apoi alți doi ani, am reușit să urc la 3, în urma unei activități competiționale intense. Dar chiar dacă nu a fost fix 4, ideea de prag este tot acolo. De la 3 kyu la shodan este o distanță imensă. De asemeni este drept că ocazional am ciupit cîte o partidă la un shodan, dar nu a fost meritul meu, ci doar un moment de slăbiciune al adversarului.

Dar să revenim la shodanul de azi. În mod normal nu e nici o șansă să întîlnesc un jucător mai tare. Ramolit și obosit, joc la viteză și la plesneală, și aleg întotdeauna partide deschise de alții, dar niciodată cu ranguri mai sus de al meu, doar egale sau mai jos. Și oricum, îmi cam zboară fulgii, pentru că chiar dacă rangurile sînt mai mici, jucătorii sînt mai tari. Foarte multe ranguri arată ca o electrocardiogramă.  Ori OGS ul are un ciudat sistem de rating, ori ca și mine, prea mulți jucători s-au săturat să joace cu jucători mai puternici. Și în consecință joacă a serie de partide neserioase pentru a scădea în rang. Și astfel cu un rang mai mic pot atrage jucători mai puțin puternici pe care să îi facă sac de box.

Cam așa și adversarul meu recent.

Vîrfurile cam bat pe la shodan. Da, recunosc, nu chiar shodan, dar destul de aproape.
Iar faptul că am jucat cu el, se datorează noii ediții al  Western Server Challenge.  Pentru a mă încadra în regulile concursului, nu aleg să joc partidele lansate de alții, și pornesc eu partidele cu setările necesare. Și astfel sînt agățat de jucători mai tari, sau de cei mult mai jos decît mine cu o tîrlă de piese handicap. Asta e. Mă resemnez să fiu jumulit. Tema concursului este să se joace mult. Prost, da mult. Exact specialitatea mea.

Partida poate fi urmărită aici.   

Partida fiind de 13 practic a fost o sigură luptă.

Și partea care m-a făcut să mă laud este graficul cu șansele de scor. Practic am condus toată partida. Cu excepția a două ocazii pe care adversarul nu le-a văzut, și în care putea întoarce situația.

Dar detaliul care m-a făcut să scriu această poveste este că faza s-a repetat a doua zi.