Ce se mai întîmplă cu Goul gălățean?
Păi ce să se întîmple?
Doarme.
Adică eu dormeam, așa cam spre prînz, încă nehotărît să ies din scutece și să pierd o nouă zi la calculator, cînd, mă trezesc că mă sună Sandu. Curios să văd ce vrea, că nu mă sună prea des, aflu că vrea să afle știri despre Bogdan, cu care nu am mai vorbit de vreun deceniu, sau mai bine. Și tot fiind în zonă mai întreabă și de Balaban. Ei bine, despre el nici atît nu am habar.
În fine, mă felicită pentru inițiativa mea de a reînvia clubul, dar conchide că mortul este mort, nu ai ce-i face. Și eu care credeam că doarme. Nu apuc să îi explic că nu e vorba de nici o inițiativă, ci doar de faptul că un jucător mai nou, Cristian Holban, a stricat o întrebare pe grupul FRGo de pe Watsapp, cu privire la existența sau inexistența unui club în Galați. Am schimbat două vorbe în privat explicînd situația prezentă, vorbe direcționate și către el, Traian și Alex, știind că ei mai au cît de cît interes.
Nu m-am obosit să obosesc și pe alții, pentru că îi obosisem destul în trecut fără nici un rezultat. Codrin, cel ce a avut cel mai mult succes în materie de Go în Galați în ultimii ani era pînă peste cap cu completarea studiilor, deci a ignorat clubul total. Iulian Ilie de care nu mai știam nimic de mulți ani, aflu că joacă pe Panda, chiar cu succes avînd un rang de 4 Dan. Dar văd acum că a jucat între 2006 și 2024, deci nici acolo nu mai este activ.
Mihai Culea, Laurențiu Frangu, Liviu Nestor și Emilian Dima mi-au răspuns la apelurile telefonice din ultimii ani, dar deși interesul era încă acolo, obligațiile de serviciu i-a ținut departe de Go. Cristian Dinu, Iulian Lungu și Radu Popescu orbitează chiar mai departe, auzind cîte ceva despre ei de la alții.
Mai multe șanse de reînviere a clubului vin din Brăila, de unde vîn ecouri că Jim, Cătălin Albu și Iulian Toma doresc că mai depună eforturi în promovare. Dacă reușesc ei, poate ajung valuri și la noi.
Deci momentan, despre Goul din Galați este o poveste care a fost. Poate va mai fi, istoria nu s-a încheiat. Dacă apare un nou entuziast, șanse mai există.
January 22, 2026 Thursday at 12:57 pm
