BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

O gafă de 81 de puncte

În poziția din imaginea de mai jos am jucat contra unui jucător de tărie apropiată, dar puțin inferioară.  Am fost condus în partidă timp de 130 de mutări pînă în clipa în care am reușit să omor dragonul din stînga.

Dar la mutarea 156 am comis o gafă. Răspunsul meu la mutarea negrului din A 8 a fost Alb A3. Am considerat că am miai. Sînt 4 puncte, deci pot face ochi și la A5 și la B5. Dar realitatea este alta. Poți vedea care este mutarea corectă pentru alb în această poziție?

Dacă ai văzut, felicitări. Nici eu, nici adversarul meu nu am văzut această combinație simplă, timp de 70 de mutări. Analiza AI arată gafe de 60-90 de puncte pentru aproape tot restul partidei.

Recunosc, două mutări mai tîrziu am intuit ceva, dar fiind bliț, nu am avut timp să privesc mai atent.  De fapt nu eram sigur că trăiesc nici măcar dacă mut. Dar am tot revenit la poziție pînă am reușit să o înțeleg. Am reușit să văd că am două mutări care îmi dau viață. Negrul are la rîndul lui o mutare care ucide. Poți vedea aceste trei mutări?

Revenind la poziția inițială, în loc de A3 trebuia să mut B5 după cum sugerează robotul. De altfel b5 este și una din cele două mutări salvatoare care mi-au stat la dispoziție jumătate de partidă. Cealaltă mutare fiind A5. Practic A5 cred că este punctul vital pentru că pentru negru este mutarea care ucide. Secretul mutării este că îi acordă negrului un tempo pentru a falsifica ochiul de la B6. Negrul nu poate da atari direct la A6. Mai întîi trebuie să conecteze la A10. Dar dacă el mută mai întîi la A10, eu ocup A5, și pot face al doilea ochi la B5. Pe de altă parte, cînd negrul ocupă A5, eu nu am cum face ochi la B5 pentru că nu pot ocupa ulterior A7.. Trebuie întîi să capturez la A4. Dar acest tempo, această captură obligatorie îi dă timp negrului să conecteze la A10, și după ce Albul capturează la A4, falsificare ochiului cu A7 este posibilă.

Categories: Incepatori, Probleme Tags: ,

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments