BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Kaya.gs e bun, hai sa il facem mai bun.

Mulţumesc adminului pentru articolul despre noul server Kaya.

Deşi Goul nu mai este pe lista mea de priorităţi, această iniţiativă îmi place, şi am aruncat o privire pe situl Kaya.

E doar proiect aşa că nu ne putem delecta cu testarea directă a noii jucării, dar există suficiente detalii pentru a ne putea face o idee.

Un detaliu omis de admin este că poţi solicita implementarea de noi caracteristici şi fără a plăti nu tocmai modestul comision de 100 dolari.

În dreapta jos este un vizibil buton portocaliu pentru  feedback. Te poţi loga cu o adresa de email sau mai simplu direct cu contul de facebook sau gmail, şi poţi face sugestii pentru îmbunătăţirea serverului. Există deja 35 de idei propuse aşa că e de preferat să vezi ce au propus alţii înainte. Evident trebuie să citeşti şi lista cu caracteristicile deja avute în vedere de cei ce ridică acest server.

Pentru a vedea care idei sînt agreate mai mult există un sistem de votare a acestor propuneri. Ai la dispoziţie opt voturi pe care le poţi împărţi după plăcere la cîte idei vrei, dar parcă maxim trei la o idee.

Evident, idiot cum sînt, am si venit cu două idei.

Scopul acestui articol este chiar cel de a cere sprijin pentru aceste idei. Cele două idei ale mele au deja cîte opt voturi, deci sînt pe calea cea bună, dar mai e cale lungă pînă vor fi acceptate pentru implementare.

Te rog deci să intri la feedback pe situl Kaya, sau să mergi direct de aici la cele două idei propuse de mine şi să le votezi cu cîte voturi crezi de cuviinţă dacă ideile ţi se par demne de a fi implementate.

Prima este Localizarea idee deja aprobată de Gabriel printr-un comentariu, dar cred că e bine să se vadă şi sprijinul utilizatorilor. Eu deja m-am oferit să traduc în română pentru că va fi util pentru cei mici care încă nu au experienţă cu limba engleză.

A doua idee, la care eu ţin mai mult deşi poate nu e aşa de importantă ca localizarea este posibilitatea de a juca partide aşa zis offline sau turn based cum se mai zice în engleză. Cei ce joacă pe Dragon Go Server, Little Golem sau It’s your turn, ştiu despre ce vorbesc. În plus eu propun ca aici partidele offline să aibă o caracteristică foarte utilă dar care nu există la serverele amintite, şi anume posibilitatea de a propune mutări sau secvenţe de mutări. Astfel, atunci cînd intrăm într-un joseki, sau o secvenţă forţată, putem anticipa mutarea adversarului, şi dacă acesta o alege atunci mutarea următoare îi va apărea instant fără să mai fie nevoie să aştepte o zi pînă vine răspunsul. Acest mod de a juca offline ar fi util şi pentru partidele întrerupte pentru că o partidă întreruptă din cauză că a căzut netul poate fi continuată offline pînă cei doi combatanţi se pot întîlni iar în timp real.

Dacă te-am convins, Go de votează.

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments