kaya.uservoice.com idei aprobate.
Mulţumesc celor ce au votat pentru cele două idei propuse de mine.
Nu au fost foarte mulţi, şi intenţionam să reamintesc personal cîtorva pe care încă îmi permit să îi obosesc cu idioţeniile mele, dar iată ca nu mai este absolut necesar.
Ambele idei au fost deja planificate pentru implementare.
şi
Dar dacă ideea cu localizarea nu a generat discuţii, pentru că e ceva simplu, programatorii crează interfaţa pentru traducere, şi voluntarii traduc, cealaltă idee s-a lovit de numele folosit şi anume turn based. Gabriel a exclamat ca şi mine agasat, oameni buni hai să schimbăm numele ăsta că orice tip de Go e Turn Based. Mi-a venit ideea să spun time lapse Go, inspirat de filmele in care vezi florile crescînd, sau stelele deplasîndu-se pe cer. Slow motion Go ar merge deasemeni, deşi nu este echivalenţă cu procedeul video.
Am mai propus ceva acronime, TYT Go adică take your time, sau ADAM Go, a day a move. Am uitat să zic şi de Lazy Go, sper să îmi aduc aminte cînd voi mai scrie ceva acolo.
Ultima idee ar fi un cuvînt japonez. Am văzut în dicţionar marş lent, namiashi şi viteză mică = teisoku. Un japonez poate găsi şi alte cuvinte mai potrivite.
Aha, am mai zis şi lunch break Go, din moment ce unii mută în pauza de masă.
Altcineva a venit cu ideea deffered Go, care e aproape ok, pentru că muţi şi partida se amînă pînă mută celălalt, dar nu tocmai precis, pentru că a amînările de regulă se întîmplă să zicem pînă în trei ori, dar nu de 200 de ori 🙂 Oricum propunerea nu e de neglijat.
V-am scris toate acestea detaliat aici, că poate vă interesează subiectul şi veţi veni cu idei. Cîndva mai tîrziu voi pune de un poll ca să văd care idee prinde mai bine. Sugestiile şi propunerile, ca de obicei sînt aşteptate sub formă de comentariu la articol.
September 21, 2011 Wednesday at 9:39 pm
De ce nu “Offline Go”. Parca am auzit un motiv pt. care nu ar fi ok denumirea asta: ca de fapt esti online cand faci mutarea.
Dar offline se poate referi foarte bine la faptul ca oponentul poate sa nu fie online in momentul ala.
Cu messengerele de azi stim cu totii ca dupa ce te loghezi iti apar imediat “Offline messages”. Cand te loghezi pe littlegolem, iti apar offline moves 🙂 deci e Offline Go 😛
Pai nici turnbased nu e gresit, ca doar cind intri muti doar la partidele la care esti la rind la mutare. Numa ca pe unii ii agaseaza ideea ca si partidele real time sint tot turnbased.
Si la messenger, da la conectare iti apar mesajele trimise cind ai fost offline, dar la go nu e obligatoriu sa fii offline, ca tot nu vezi ce a mutat celalat pina nu dai refresh 🙂