Alte idei în materie de echipament de Go
Acum există ofertă de echipament de joc chiar şi la nivel local.
Dar ca inspiraţie pentru cei din alte zone sau timpuri vom prezenta aici soluţia găsită şi aplicată de colegul nostru, profesorul Emilian Dima.
Piesele de la Selgros fiind colorate, după cum am prezentat în alt articol nu sînt tocmai potrivite. De exemplu eu folosind piese galbene şi verzi, m-am trezit că spun, “galbenul capturează”… ceea ce e amuzant, dar amuzamentul de genul ăsta ar putea lipsi.
În şcoli acum există table magnetice, deci problema suportului este rezolvată cu un goban din hîrtie,
scos la imprimantă pe coală A3 şi ţiplat, după cum a procedat Alex, sau aşa cum vedeţi în poză, o variantă mai bună procurată de pe cine ştie unde.
Pasul următor a fost confecţionarea pieselor, care e doar o adaptare, şi anume lipirea unor jetoane magnetice, groase de 1 mm, procurate din comerţ. A ajutat şi faptul că piesele sînt din plastic, semiconvexe. Iată ce a ieşit
Jetoanele pot fi eventual confecţionate din banda magnetică scoasă de la garnitura unui frigider inutilizabil.
După această operaţiune nu vă rămîne decît să deschideţi un cerc de Go şcolar şi să puneţi tabla de demonstraţie la treabă.
January 15, 2012 Sunday at 3:10 pm
Ingeniozitatea romanului e fara margini 🙂 Felicitari pentru implementare 😛