Am văzut în lecţia precedentă cum partida a fost considerată ca fiind încheiată, deşi ambele teritorii fiind atît de mari pot fi invadate cu uşurinţă.

Ia să vedem cum poate decurge o invazie. Ultima mutare o făcuse negrul apărînd piesa de pe margine, şi acum e rîndul albului care poate invada fără frică în punctul 3X3.

Dacă albul joacă fără greşeli negrul nu poate captura această piatră.  Există suficient loc aici pentru ca albul să înconjoare destul cît să poată face doi ochi. Tot ce poate face negrul este să limiteze paguba. Dacă negrul visează că il poate captura pe alb, cu mutări agresive poate constata nu numai că nu l-a capturat, dar că l-a şi scăpat pe alb în teritoriul său făcînd paguba şi mai mare. Unde va muta negrul? evident deasupra pentru a îl presa pe alb spre marginea tablei. Să reţinem că pe goban deasupra înseamnă spre centrul tablei, chiar dacă la noi pe monitor centrul tablei este în josul piesei. Să vedem secvenţa completă.

Negrul încearcă se reducă paguba presînd cu hane după care îşi întăreşte poziţia cu nobi, sau pe româneşte extindere solidă. Asta înseamnă plasarea unei piese în contact cu piatra de aceeaşi culoare de la care se porneşte.

Să vedem ce s-ar întîmpla dacă negrul ar fi agresiv şi ar presa imediat cu încă un hane după primul.

Pare frumos, pare că l-a oprit mai repede pe alb, dar urmează dezastrul. Atari la piatra 45 care trebuie apărată, după care piatra 47 rămîne pradă sigură precum raţa în coteţ.

Negrul a pierdut o piatră, dar cel mai grav este că albul este acum liber să invadeze şi restul teritoriului negru.

Deci dacă astfel de teritorii mari pot fi invadate, care ar fi soluţia pentru a începe partida mai bine? Soluţia este să se pornească de la colţuri pentru a înconjura atît teritoriu cît să nu poată fi invadat. Alt motiv pentru care se începe de la colţuri este că aici este mult mai usor de făcut teritoriu. Un teritoriu are de regulă patru laturi, dar la colţ două laturi deja există, acestea fiind chiar marginile tablei, şi astfel sînt necesare de două ori mai puţine mutări pentru acelaşi teritoriu.

O regulă de ţinut minte este că pentru început se mută pe liniile trei sau patru. Niciodată, dar niciodată să nu începi prin a muta pe linia unu sau pe linia doi. Pe linia unu este absolut inutil pentru că nu înconjori puncte, iar pe linia doi este foarte ineficient pentru că cu fiecare mutare obţii doar un punct. Chiar şi linia 3 este cam jos dar în anumite cazuri este necesar să  se mute mai jos pentru a obţine alte avantaje. Deci reţine, liniile unu şi doi se ocupă mult mai tîrziu, spre final cînd nu mai sînt mutări mari, sau cînd adversarul se apropie şi încearcă să pătrundă în teritoriul tău.

E momentul să prezentăm trei noi noţiuni. Partida, la fel ca un roman este împărţită în trei părţi, deschiderea, jocul de mijloc şi sfîrşitul partidei.

Deschiderea, fuseki, sînt primele mutări care schiţează teritorii. Aceste mutări sînt piese separate aşezate în colţuri, apoi pe laturi. Cînd teritoriile au fost schiţate şi cele două părţi se angajează în lupte locale, fuseki este gata şi se intră în  chuban, jocul de mijloc. Yose, sfîrşitul de joc este atunci cînd luptele sînt gata, rămînînd doar mutări mici de închidere a teritoriilor.

Să vedem cum arată un fuseki normal.

Negrul a ales deschiderea SanRenSei, iar albul deschiderea chineză. Există o mulţime de deschideri fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

O regula de politeţe spune că negrul trebuie să mute în partea dreaptă sus. E bine de reţinut.

Deschiderea sanrensei este o deschidere înaltă care permite invazia, dar are avantajul de a obţine influenţă, iar deschiderea chineză este o deschidere care se bazează pe teritoriu.

Acum, se poate alege intre extinderea pe laturile rămase, întărirea schiţei de teritoriu create, sau atacul poziţiei adverse.

Negrul a ales să îşi extindă influeţa, iar albul şi-a întărit poziţia cu un shimari. Două piese care închid un colţ se numesc shimari. Albul a ales kogeima shimari, kogeima fiind săritura calului mică. Acum colţul alb este sigur, nu mai poate fi invadat, dar este cam puţin teritoriu. Colţurile negre pot fi invadate în punctele 3X3, dar presîndu-l pe alb îşi crează ziduri puternice spre centru care vor folosi la crearea de teritorii mari. Dacă albul vrea să evite asta, şi atacă dinspre centru, latura neagră fiind mai înaltă va avea mai multe puncte în final.

Vom încheia lecţia cu o ultimă noţiune, şi anume joseki.

După fuseki încep luptele, evident atacînd piesele din colţuri. Există o mulţime de moduri în care se poate ataca. Unele atacuri pot fi greşite şi dacă apărarea este bună atacantul iese păgubit, sau invers, dacă apărătorul greşeşte acesta iese cu o poziţie mai proastă. Dar de-a lungul istoriei jucătorii au reuşit să analizeze care sînt cele mai bune mutări în fiecare caz. O secvenţă de atac a unui colţ în care toate mutările sînt optime, deci nimeni nu greşeşte se numeşte joseki. Există josekiuri care pot avea loc pe margine sau chiar în centru, dar marea majoritatea au loc în colţ. În diagrama următoare vom vedea o variantă simplă a josekiului tsuke-nobi.

Josekiul începe cu o apropiere în kogeima de o piatră adversă plasată în 4X4.

Albul continuă cu o piatră deasupra, 10,  negrul blochează cu hane, 11, ameninţînd un atari, albul se întăreşte cu nobi, 12,  negrul mai împinge spre colţ, 13, albul blochează cu 14, şi acum latura albă a devenit din schiţă, teritoriu sigur, dar şi negrul s-a extins pe latură. Schimbul este echilibrat.  Echilibrat local, dar avînd în vedere că negrul avea deja o piatră pe latură, a ieşit mai bine, pentru că nu mai e nevoie să consolideze poziţia aici aşa cum cere josekiul, deci poate ataca mai departe.

Şi aici apare prima idee de complexitate a jocului de Go. Josekiurile în sine sînt complexe avînd zeci de variante, dar un joseki memorat total este inutil dacă este aplicat în mod greşit.  Dar despre josekiuri se va discuta în lecţii mai avansate.

Există multe cărţi dedicate josekiurilor, aici fiind o mică listă, sau mai facil, online găsiţi josekipedia, sau sectiunea dedicată josekiurilor din Senseis Library.

Regulament

Înapoi la Lecţia 1

Lecţia 3