1982 sau 1983? aceasta este întrebarea.
Nimeni nu poate căuta toate informaţiile direct la sursă. Practic cei ce au acces la sursa oricărei informaţii prezente online sînt o absolută minoritate.
Aici vorbim de datele de naştere ale celor doi combatanţi din Mlily jubango. Doar cei din familiile lor, cunoştinţe, şi autorităţi au acces la informaţia originală. Noi ce să facem? pigulim şi noi date de ici colo unde le putem găsi datorită Măriei Sale Internetul.
Dar ce ne facem dacă informaţia nu este precisă. Dacă în unele locuri apare ceva, iar în altele altceva? Atunci căutăm să cernem pleava din sac.
Comparăm informaţiile ca să vedem care e mai aproape de sursă, şi care este mai credibilă.
Deci ce avem noi?
Un articol publicat pe situl Asociaţiei Americane de Go, organizaţie cu credibilitate.
Alte două articole pe GoGameGuru, care probabil nu este de anvergura AGA, dar fără îndoială are greutate.
Acesta din urmă fiind furnizat de Asociaţia Chineză de Weiqi, înclină puternic spre concluzia că într-adevăr cei doi sînt născuţi în 83.
Mai avem încă un articol pe GoGameWorld, care pare de asemeni serios, deşi este din cîte văd doar o încercare a doi profesionişti de a promova Goul în vest.
De cealaltă parte avem Wikipedia, care confirmă 1983 pentru Lee Sedol, şi Sensei’s Library, care iarăşi confirmă. Nu e necesar pentru acestea instantanee ale paginilor. Dar pentru Gu Li ambele, şi Wikipedia, şi SL se încăpăţînează să zică 1982 ca an de naştere. Pînă acum insuficiente date pentru sa trage o concluzie clară. Mai trebuie săpat, dar eu mă opresc aici.
De remarcat simetria zilei şi a lunii, care pentru unul este 2 a 3a, şi pentru celălalt 3 a 2a, care reflectată în cei doi ani 82 – 83 este posibil să fi fost cauza confuziei, care a stimulat un typo, ulterior preluat de şi amplificat de preluarea informaţiei eronate, care sună cumva şi spectaculos. Sau poate a fost doar typo în SL pentru Gu Li de unde a preluat Wikipedia, care se şi vede că solicită surse de îndredere pentru articolul respectiv.
Am pus pentru toate cele 5 surse imagini ale textului, pentru a susţine acest articol după ce probabil eroarea va fi înlăturată. Ar trebui să le scriu şi celor în cauză, pentru că sigur au posibilitatea de a afla care este adevărul, dar mă voi abţine. Să vedem dacă sesisează altcineva, sau dacă acest articol va avea ecourile necesare unei sesizări. 🙂
February 9, 2014 Sunday at 7:50 pm