BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

CONCURSUL INTER-JUDEȚEAN DE GO ”PRIMĂVARA METROPOLITANĂ”

În data de 19 aprilie 2014, Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” a găzduit prima ediție a concursului inter-județean de Go intitulat ”Primăvara metropolitană”, concurs inițiat de Asociația Sens pentru Dezvoltare Socială-Galați și de Asociația Județeană de Go-Brăila.

Concursul are drept scop promovarea jocului de Go ca activitate formativă capabilă să îmbunătățească performanțele școlare ale elevilor precum și performanțele lor sociale, identificarea sportivilor capabili de performanțe la nivel național și european, perpetuarea și întărirea relațiilor pe linie sportivă între județele Brăila și Galați.
De asemenea, concursul a contat ca etapă pregătitoare înaintea organizării Campionatului Național de Go pentru Juniorii cu vârste sub 18 ani, competiție programată în datele de 3-4 mai, tot la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”.

Arbitrii competiției au fost: intructor legitimat al Federației Române de Go Vasiloancă-S. Codrin și prof. Vasiloancă-S. Loredana.

Au participat 39 de sportivi practicanți ai jocului de Go, cu vârste între 5 și 16 ani, care au reprezentat următoarele instituții școlare: din județul Brăila, Școala ”Al. I. Cuza”, Școala ”Mihail Eminescu”, Școala ”Sfânta Maria”, Școala ”Fănuș Neagu”, Școala ”Waldorf”, iar din județul Galați, Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, Școala ”Mihail Eminescu”, Școala ”Dimitrie Cantemir”, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”.

Prezentăm în continuare clasamentul general, în care am evidențiat numele locurilor I, II, III de la cele trei categorii valorice și de vârstă prezente:
1 Cristian Vijelie 17k Galt 8+/w0 5+/b0 4+/b0 3+/w0 2-/w0 7+/b0
2 Florin_Gabriel Barbu 14k Brai 9+/b0 3-/w0 10+/w0 4+/w0 1+/b0 5+/w0
3 Daniel-Andrei Dajbog 15k Galt 6+/w0 2+/b0 7+/w0 1-/b0 5+/b0 4-/w0
4 Victor_Cristian Vasiloanca-S 13k Brai 7+/b0 9+/w0 1-/w0 2-/b0 6+/w0 3+/b0
5 Darius Khadro 17k Galt 10+/b0 1-/w0 6+/w0 7+/b0 3-/w0 2-/b0
6 Adrian Iamandi 15k Galt 3-/b0 10+/w0 5-/b0 9+/w0 4-/b0 12+/b0
7 Laurentiu_Andrei Bogoiu 18k Brai 4-/w0 15+/b0 3-/b0 5-/w0 9+/b0 1-/w0
8 Irina Vasiloanca-S 19k Brai 1-/b0 0= 0= 0= 0= 0=
9 Alexandru Costache 18k Brai 2-/w0 4-/b0 12-/b0 6-/b0 7-/w0 10+/w0
10 Antonio Mototolea 18k Brai 5-/w0 6-/b0 2-/b0 12-/b0 11-/w0 9-/b0
11 Andrei_David Decu 18k Brai 13+/b0 16+/w0 14+/b0 17+/w0 10+/b0 15+/w0
12 Daniel Pascu 18k Brai 17+/b0 14+/b0 9+/w0 10+/w0 13+/b0 6-/w0
13 Dragos Boldeanu 20k Brai 11-/w0 18+/w0 16+/b0 15+/b0 12-/w0 14+/w0
14 Angelo Ion 20k Brai 18+/b0 12-/w0 11-/w0 16+/w0 15+/w0 13-/b0
15 Rares Casian 20k Brai 16+/b0 7-/w0 17+/w0 13-/w0 14-/b0 11-/b0
16 Mihai Matei 18k Brai 15-/w0 11-/b0 13-/w0 14-/b0 19+/w0 18+/b0
17 Alexandru Vicol 20k Brai 12-/w0 22+/b0 15-/b0 11-/b0 18-/w0 23+/w0
18 Radian_Andrei Radulescu 20k Brai 14-/w0 13-/b0 19-/w0 21+/b0 17+/b0 16-/w0
19 Delia_Maria Visan 19k Brai 35+/w0 26+/b0 18+/b0 20+/w0 16-/b0 27+/w0
20 Ileana Dumitrescu 20k Brai 39+/w0 31+/b0 28+/b0 19-/b0 24+/w0 21+/w0
21 Stefan Serban 20k Brai 33+/w0 23+/b0 24+/w0 18-/w0 22+/b0 20-/b0
22 Bogdan Tudorascu 20k Brai 32+/b0 17-/w0 29+/w0 31+/b0 21-/w0 34+/b0
23 Ilinca Cioaca 20k Brai 38+/b0 21-/w0 36+/b0 27+/w0 26+/w0 17-/b0
24 Damian Nectarie 20k Brai 34+/w0 29+/b0 21-/b0 25+/w0 20-/b0 26+/b0
25 Ioana Liga 20k Brai 27+/w0 28-/b0 38+/w0 24-/b0 32+/b0 30+/w0
26 Stefan Munteanu 20k Brai 30+/b0 19-/w0 34+/b0 28+/w0 23-/b0 24-/w0
27 Matei Dragan 20k Brai 25-/b0 32+/w0 30+/w0 23-/b0 28+/w0 19-/b0
28 Rares Chirica 20k Brai 36+/b0 25+/w0 20-/w0 26-/b0 27-/b0 35+/w0
29 Rares Oprea 20k Brai 37+/b0 24-/w0 22-/b0 33-/b0 36+/w0 32+/w0
30 Andrei Lazarec 20k Brai 26-/w0 35+/b0 27-/b0 34+/w0 33+/w0 25-/b0
31 Alexia Rujoiu 20k Brai 0= 20-/w0 39+/b0 22-/w0 37+/b0 33+/b0
32 Delia Boca 20k Brai 22-/w0 27-/b0 37+/w0 38+/b0 25-/w0 29-/b0
33 Paul Chereches 20k Brai 21-/b0 36-/w0 35+/b0 29+/w0 30-/b0 31-/w0
34 Tudor Dan 20k Brai 24-/b0 37+/w0 26-/w0 30-/b0 39+/b0 22-/w0
35 Stefan Straton 20k Brai 19-/b0 30-/w0 33-/w0 39+/w0 38+/b0 28-/b0
36 David Manolescu 20k Brai 28-/w0 33+/b0 23-/w0 37-/b0 29-/b0 39+/w0
37 Iulia Liga 20k Brai 29-/w0 34-/b0 32-/b0 36+/w0 31-/w0 38+/b0
38 Codrin Campian 20k Brai 23-/w0 39+/b0 25-/b0 32-/w0 35-/w0 37-/w0
39 Andreea Hrehoret 20k Brai 20-/b0 38-/w0 31-/w0 35-/b0 34-/w0 36-/b0

Distincțiile au fost asigurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret- Brăila.

Premiile oferite tuturor participanților au fost asigurate cu ajutorul sponsorilor: ServClass, Trei Brazi și SetCar.

Categories: Concursuri Tags:

admin


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments