Weiqi to Go este un interesant articol folosit ca  primă pagină de Benson Lam, pentru propriul sit dedicat Goului, mai precis Goului din Singapore, unde locuieşte autoarea.

 

Articolul are ca subtitlu “Goul în dinamica politicii”, şi este inspirat de Weiqi, un simbol al experienţei chineze, publicat de David Gosset acum 4 ani în Asian Times. În continuare puteţi citi traducerea integrală a articolului lui Benson.

WEIQI jocul chinezesc de tablă (cunoscut ca  BADUK în coreeană, GO în japoneză nume sub care este cunoscut şi în vest), este unul dintre cele mai semnificative simboluri din geografia mentală chinezească.

Se poate obţine o mai bună înţelegere a  dinamicii chinezeşti în politică, în afaceri, şi chiar în interacţiunile sociale  de zi cu zi. (NT, fraza de mai înainte pare incompletă. Din context aş deduce că prin Go se poate obţine acea întelegere.) Calea Goului, cuprinde o experienţă estetică şi intelectuală care ne apropie de psihologia chinezească şi ne oferă  o mai bună înţelegere a gîndirii strategice chinezeşti, dar deasemeni, într-o anumită măsură, o cale de apropiere de modelele fundamentale a succesului chinezesc colectiv.

Dincolo de rigiditatea rituală, birocraţii-mandarini ai Partidului Comunist sînt, înainte de toate, indivizi al căror comportament este determinat de o cultură de bază, care deasemeni explică ceea ce la o primă privire poate părea un paradox. În Eurasia, şi mai departe, strategii chinezi, mai mult ca probabil concep în mod spontan o serie de mutări compatibile cu propria înţelegere a strategiei.   (NT, da, propria înţelegere.., textul fiind scris în engleză dar cu gîndire chinezească mă cam deraiază, deci am făcut o traducere directă, din moment ce nu prea am prins bine ce vrea să zică pentru a face o traducere liberă.)

În timp ce vesticii pot naviga într-o lume lume trasată ca o tablă de şah internaţională, sau englezească, mintea chineză circulă pe o tablă de Go. Cronica unui intens duel intelectual, scrisă de japonezul Kawabata Yasunari (1899-1972), şi tradusă în engleză cu titlul Maestrul de Go, cu siguranţă a făcut jocul mai popular în vest, dar Goul este un produs al civilizaţiei chineze, care s-a răspîndit în timp în cercurile educate din  ale Asiei de NordEst. Kawabata, care a privit Maestrul ca pe una din creaţiile sale favorite, a ştiut că pentru China, jocul  “puterilor spirituale abundente, cuprind principiile naturii şi ale universului vieţii umane“,  şi că chinezii l-au numit “diversiunea nemuritorilor”.

în China imperială, Goul avea statut de artă cu scopuri practice de educaţie morală şi intelectuală.În versiunea chineză a Quadrivium, învăţaţii mandarini trebuiau să stăpînească cele  Patru Arte, cunoscute ca Qin, Qi, Shu and Hua.  Era de aşteptat ca orice om educat să fie capabil să cînte la Guqin (Qin), un instrument muzical cu şapte corzi, dar deasemeni să cunoască caligrafia (Shu)  şi să demonstrezetalent la pictură (Hua).  Al doilea talent artistic, Qi, este Weiqi, Goul pe care îl cunoaştem.

Cîştigătorul este cel ce poate înconjura mai mult teritoriu, de unde şi numele “joc de înconjurare” cum poate fi tradus numele de weiqi. Timp de secole învăţaţii au fost fascinaţi de contrastul dintre simplismul regulilor şi aproape infinitul număr de combinaţii permise de executarea lor.  Traditional, jocul a fost vizualizat ca o copie a lumii.

La începutul secolului 11, în  “Clasicul Weiqiului în treisprezece Secţiuni”,  fără îndoială  cel mai remarcabil eseu din domeniu, autorul introduce  noţiuni ale filozofiei chineze pentru a introduce obiectele materiale ale jocului: pietrele  “ sînt împărţite în alb şi negru, după modelul Yin / Yang sau Zi / Noapte,  tabla este pătrată  şi liniştită (imobilă), piesele sînt rotunde şi active”. In the Clasicul  Weiqiului, “ faimoasa Carte a schimbărilor (Yi Jing)”,  care prezintă cosmologia antică chineză, este citată de cîteva ori.

În timpul unei partide de şah chinezesc (nu înţeleg de ce zice chinezesc, o fi el la shogi tot cu captură, dar parcă era comparaţie asia europa…), jucătorul elimină piese; dar în  Weiqi, jucătorul adaugă piese pe tabla de joc. “Cel mai bine este cînd victoria este obţinută fără luptă, deci o poziţie excelentă este acea care nu provoacă conflict,” spune autorul care a scris “Classic of Weiqi”. Introduce ceea ce putem numi axioma non-confruntării.

In Weiqi, obiectivul  nu este să dai mat oponentului:  doar poziţiile pietrelor în relaţie unele cu celelalte este ceea ce contează.  Nenumăratele înconjurări (circum-ambulations) ale Weiqi  sînt menite să crească influenţa fără a anihila total forţa inamicului. Abilitatea de a manevra paradoxul unei  opoziţii non-confruntaţionale  necesită cele mai înalte calităţi emoţionale şi intelectuale.