Numele acestui film japonez din 1958, este Bôrei kaibyô yashiki, tradus ca Black Cat Mansion, titlu nu tocmai potrivit avînd în vedere că pisica din film nu e neagră, sau Mansion of the Ghost cat, care  sună mai bine.

Acest film conţine si o scenă de cîteva minute, care are ca subiect o partidă de Go, practic scena principală, care este punctul de pornire al întregului scenariu. Oricum, acesta, scenariul, ca şi filmul de altfel, este simpluţ. Să nu uităm că a fost turnat acum mai bine de juma de secol. Filmul nu prea justifica timpul pierdut pentru vizionare, exceptînd cazul cinefililor care degustă chestii vechi dezgropate de prin pivniţe si poduri prăfuite, sau de cei pasionaţi de Japonia clasică, şi evident, noi cei curioşi să vedem filme care au scene cu Go.

Pe scurt, un medic din Tokyo, se retrage în zona de baştină a soţiei, pentru că aceasta are plămînii afectaţi de tuberculoză. Evident, vila, căsoiul în care se mută, este cea bîntuită, şi fantoma se apucă să o strîngă de gît taman pe ea, care şi aşa respira cam greu. După ce facem cunoştinţă cu fantoma, călătorim în trecut, ca să vedem ce o apasă pe suflet. Un samurai, cam cărpănos, se duelează pe goban cu un jucător bun. Acesta, fără milă  îi dă negrul, apoi nu îl lasă să îşi ia mutările înapoi, pînă cînd samuraiul umilit pe goban îl ia la scărmănat un picuţ cu sabia. Odata isprava isprăvită, samuraiul o scaldă, anunţînd pe proaspăta văduvă, că soţul ei, a mîncat o bătaie atît de cruntă încît supărat a plecat să mai înveţe nişte Go.

Aceasta, după ce că era oarbă, văzîndu-se  şi văduvă, îşi roagă pisica să o răzbune. Felina este de acord şi o posedă pe mama samuraiului, şi pe fiul lui, care îl şi ciopleşte un pic, proces în care se trezeşte şi el mort.

Filmul are totuşi happy end. Fantoma nu o suguşează pînă la capăt pe soţia medicului, ci se duce cuminte la locul ei după ce scheletul jucătorului de Go este îngropat, vorba aia, creştineşte. Cu un pic de înţelegere vom trece peste faptul că mortul a fost zidit într-un perete de beton, deşi casa era clasică cu pereţi de hîrtie, şi mai trecem şi cu vederea ditai găuroiul apărut în zidul de beton, taman cînd pisicuţa noastră străvezie, cînta drăgăstos la corzile vocale ale bietei tuberculoase.

Şi dacă e să criticăm, hai să o facem pînă la capăt. Nu putem  să ne legăm de scenariul slăbuţ fără să facem un pic haz de jocul actorilor în scenele de luptă, care sînt jucate teatral, cu gesturi largi şi lente,

cu grimase expresive,

foarte expresive,

Hai să nu fim răutăcioşi, expresia samuraiului e reuşită aici.

Nu prea se vede poziţia bine pentru că ar merită analizat dacă mutările la care a cerşit să le ia înapoi, justificau gestul, şi a vedea cît de rău a pierdut. La o primă vedere se pare că are doar o latură, pe centru fiind destul de mort.

Ironia sorţii, jucătorul de Go a cam murit la propriu pe goban.