Dacă tot am venit cu poveşti de la primele două congrese la care am participat, hai să nu îl las pe al treilea fără poveste mai ales că am una cu morală 🙂

După cum spuneam, la Tuchola l-am cunoscut pe olandezul Marc, care chiar a învăţat româneşte şi călătorit pe la noi extensiv, participînd la multe concursuri de aici. Evident, cînd a fost în trecere prin Galaţi l-am găzduit cu plăcere, şi drept rezultat, cînd congresul a fost la două sate distanţă de casa lui, în Groningen, am fost şi eu invitat. Noroc cu prietenii că m-au împrumutat, ba chiar şi iertat de împrumut, că altfel nu ajungeam pe acolo. Mulţam Cristi, Iulian, Liviu, Tibi.

Oricum, nu am fost singurul invitat, ci vreo şase, casa lui Marc fiind încăpătoare şi părinţii lui în deplasare chiar în acea perioadă. Printre cei găzduiţi au fost şi doi jucători de top, Cristian Pop,

 

şi Csaba Mero. (Care nu întîmplător, anul trecut, şi de curînd iar, s-au bătut pentru statutul de pro). Şi chiar dacă ei se băteau la go la primele mese, iar eu undeva cu vreo o sută sau două sute de locuri mai jos, seara ne mai întîlneam la masa cea de rînd, unde ca oamenii mai schimbam o vorbă două, sau un colţ de pîine.

Ba o dată chiar am avut ocazia să mă umflu în pene lăudîndu-mă cu abilităţile mele de şurubăreală. Csaba făcuse pană la bicicletă, (pt că asta era mijlocul lui de transport zilnic) şi de voie de nevoie a reparat, deşi clar nu era un hobby pentru el, pentru că a avut nevoie de destule îndrumări.

Csaba este din Ungaria, şi evident engleza era mijlocul de comunicare, şi aici ajungem şi la povestea noastră.

Eram la un moment dat înfipt pe unul din calculatoarele cu internet oferite de organizatori, după o zi plină, şi butonam ce oi fi avut eu de butonat acolo.

Trebuie să menţionez că efortul în acele zile era considerabil. După un somn insuficient, că doar nu ai ajuns acolo să dormi, sculat din timp ca să apuci loc de butonat înainte de partide,  apoi caft pe goban, şi iar repede la butonat, că erau destule de povestit. şi tot aşa. Şi în aceste condiţii, la un moment dat, obosit, cu capul vîjîind, de altfel şi zgomotul din jur concurînd cu cel dintre urechi, dau să îl întreb ceva pe Csaba care stătea în spatele meu nu ştiu din ce motiv. Şi el fiind de-al nostru, l-am luat direct în română fără stres.

Se uită el perplex la mine…

-Whaaat?

Şi eu repet netulburat întrebarea, dar mai clar crezînd că nu auzise de gălăgia din jur.

-Whaaat?

Şi în acest moment mă trezesc cumva ca din somn şi îmi dau seama că el habar nu are româneşte. Evident, am comutat, şi ne-am văzut de ce om fi vorbit noi acolo. Şi păţania s-a repetat, dar a doua oară a fost scurtă faza, pt că avînd experienţa precedentă mi-am dat seama că o luasem pe arătură după privirea lui, şi am comutat înainte să mă ia cu whaaat iar.

Întîmplarea este doar una minoră, un pic amuzantă, dar merită reamintită pentru morala ei. Morala este că toţi greşim, mai ales cînd ne împingem peste limite. Oboseala te poate aduce în stare de aproape delir. Dar ideea este că dacă vezi că ai luat-o pe arătură, să te opreşti şi să o iei pe calea dreaptă. Dacă te încăpăţînezi să o ţii pe a ta, nu faci decît să continui să vorbeşti limbi străine.