„- Ajutooor ! … Aoleeeu ! … Vă rog, ajutați-mă !” …
„- Blestemați fie cei care m-au prins aici ! … Ajutooor ! ”

Scîncetele îl intrerupseră din meditație pe Zeul Proștilor.

„- Încă unul … ” – oftă acesta … și ridicîndu-se, păși in Tărîmul de Jos, un loc izolat și întunecos. Razele soarelui nu ajunseseră niciodată aici dar, fără a i se putea ghici sursa, o lumină asemănătoare cu cea a lunii se făcea totuși simțită. Contemplă o vreme împrejurimile apoi se îndreptă spre locul de unde veneau sunetele.
Acolo găsi un demon prins într-o plasă de paianjen. Lilieci ii zburau pe deasupra capului – parcă arătîndu-i, în derîdere, libertatea de care se bucurau ei … Alături zăcea răsturnată, o tablă de Go. Demonul, abătut, îi blestema in continuare pe cei învinuiți că-l aduseseră în starea asta – dar Zeul Proștilor știa ceea ce se întîmplase de fapt. După o vreme, observînd că nu mai este singur, creatura începu să se roage:

„- Oh, bunule Zeu … eliberează-mă de aici …”
„- Nu pot, trebuie să te descurci singur !” – veni răspunsul.
„- Cum ?! Am tot încercat pînă acum și n-am reușit ! … Alții m-au băgat aici ! Te rog, ajută-mă !” – continuă să se plîngă demonul.

Zeul nu dădea însă nici un semn că ar intenționa să intervină cu ceva, așa că furia demonului se reversă și asupra lui, cu tot felul de noi blesteme … Numai cînd il văzu întorcîndu-i spatele, începu din nou să-l implore:

„- Nu pleca ! … Te rog, ajută-mă … eliberează-mă de aici ! ”
„- Ți-am mai spus că trebuie să te descurci singur; nimeni nu te va putea ajuta să scapi din acest Infern” … răspunse din nou Zeul, depărtîndu-se.

În urma lui auzea un amestec de rugăminți și blesteme … dar știa că nu poate face nimic.
„- E foarte trist” … murmură el, ca pentru sine … „cum iși atrag unii propria ruină”. Și plecă … lăsîndu-l pe demonul care trișase la Go, prins în propria sa plasă.

Povestea  este preluată din colecția de povești culese de Radu Baciu.