Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Kibi Daijin

Kibi Daijin


Se pare că jocul de Go a pătruns în Japonia în cursul sec. V (în orice caz, nu mai tîrziu de sec. VI), provenind din Coreea (prin intermediul preoților budiști) sau din China – care începuse să atragă din ce în ce mai mult atenția (și admirația) japonezilor.
Legenda spune că cel care ar fi adus jocul din China, ar fi fost Kibi no Makibi (cunoscut sub numele de Kibi Daijin sau Înaltul Demnitar Kibi); aceasta este o versiune acceptată de mai toată lumea, cu toate ca există suficiente dovezi că japonezii aparținînd claselor mijlocii practicau Go-ul încă de cu ceva vreme înainte.

Kibi se născuse într-o familie de aristocrati și încă de tînăr reușise să cîștige favorurile casei imperiale, astfel încît la vîrsta de 22 de ani a fost trimis la studii în China. În total, a petrecut 19 ani în Ch’ang-an – superba capitală a dinastiei T’ang – după ce, la plecare, primise insărcinarea specială de a aduce înapoi cît mai mult din cultura infloritorului imperiu.
În timpul primei sale vizite în Ch’ang-an, o întîmplare fascinantă se spune că s-ar fi petrecut, o întîmplare transformtă ulterior în legendă – tema a numeroase opere de artă și chiar a unei piese de teatru kabuki.

 * 
Într-o buna zi, Împăratul Hsuan-tsung, vrînd să testeze capacitățile intelectuale ale lui Kibi, l-a rugat să joace o partidă de Go cu unul dintre slujbașii Curții. Pe vremea aceea Kibi nu cunoștea nici măcar regulile acestui joc dar nu a refuzat provocarea. Ba mai mult … el și-a pariat viața – ca miză a partidei – în schimbul inițierii în „tainele calendarului” (știința pe care intenționa să o introducă în Japonia).
Partida a evoluat bine pentru Kibi, care fusese tot timpul ajutat de către spiritul unuia dintre prietenii săi. Spre final ajunsese chiar să conducă la o diferență de un punct, cind … nevasta slujbașului imperial (care urmărise îndeaproape partida), pentru a-și feri soțul de o înfrîngere rușinoasă … a inghițit pe ascuns una dintre piese.
La încheierea partidei s-a constatat imediat lipsa piesei respective (după regulamentul chinezesc, pietrele trebuind să fie într-un număr fix). S-a întîmplat însă că împăratul avea o oglindă magică, cu ajutorul căreia piatra lipsă a fost găsită imediat. Hsuan-tsung s-a enervat foarte rău cînd a descoperit șiretlicul folosit de către nevasta slujitorului său și a poruncit ca aceasta să fie executată. Kibi a sărit însă în ajutorul femeii, implorind mila împăratului și pînă la urmă a reușit să-l înduplece. Mai tîrziu va fi răsplatit pentru fapta sa, femeia (recunoscătoare) avertizîndu-l despre un complot care fusese pus la cale împotriva sa – de către niște curteni invidioși – și ajutîndu-l să se întoarca teafăr in Japonia.

 * 
Într-una dintre versiunile legendei, după întoarcerea acasă, Kibi îi dăruiește nevestei sale piatra cu bucluc – pe care, după terminarea incidentului din Ch’ang-an, o păstrase într-o cutie de jad. Nevasta prevazatoare a păstrat însă numai cutia frumos ornamentată, piatra aruncînd-o în fîntîna unuia dintre vecinii săi – pe care îl antipatiza deosebit de tare …

Două lucruri interesante atrag atenția în mod deosebit, în această legendă. Unul este asocierea jocului de Go cu Calendarul, deci cu mișcarea stelelor și a planetelor – o temă des utilizată în legendele timpurii. Celălalt, este faptul ca partida de Go dintre Kibi și curteanul chinez a fost jucată cu miză. Pariurile erau o practică cît se poate de uzuală în China, ca de altfel și în Japonia – pînă la începutul sec. XVII cind Tokugawa a inființat un minister special al Go-ului, care a impus o etichetă foarte strictă jucătorilor japonezi.

În perioada respectivă, marea aristocrație japoneză, începuse să nutrească o admirație deosebită pentru cultura chineză. Orice obicei despre care se auzea că este practicat în Ch’ang-an era automat adoptat și la Curtea japoneză …
Go-ul, cu toate ca era cunoscut în Japonia, nu era pînă atunci decît o modalitate ca oricare alta de petrecere a timpului liber – pentru călugări, războinici sau clasele mai de jos ale nobilimii. În momentul în care s-a aflat că jocul este la mare stimă în China, și-a cîștigat bineînțeles și aprecierea înaltei nobilimi japoneze.

Cert este că, după cei 19 ani petrecuți în China, pe lîngă cunoștințele acumulate în domeniul filozofiei, istoriei, muzicii sau poeziei, Kibi Daijin a mai adus în Japonia flautul, diferite texte religioase și opere ale clasicilor chinezi, picturi, medicamente … și o întreagă mulțime de alte obiecte, dintre cele mai diverse. Printre ele se numărau o măsuță de go, din lemn de dud, frumos ornată și doua seturi de piese (una din os – roșii și purpurii, avînd încrustații ale unor forme de păsări – iar cealaltă din cuarț și jasp serpentine).


Povestea (inclusiv imaginile) este preluată şi adaptată din arhiva de poveşti a lui Radu Baciu.

 

Categories: Povesti Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive