Pe Sorina o cunoaşteţi de ceva ani, de cînd cu Go o Cale Japoneză şi seria de acţiuni ce a urmat. Şi cu siguranţă aţi recunoscut-o în pozele de pe la alte acţiuni cum ar fi cea de la Şcoala 22, sau Clubul Axis Libri.

Alex mi-a mai povestit despre nişte cursuri sau concursuri pentru copii cu probleme sau cam aşa ceva, dar pentru că nu am primit imagini sau un articol ca să îl public aici, au fost doar ştiri care au trecut precum multe alte mii de informaţii prin spaţiul gol dintre urechile mele.

Astăzi la o nouă ediţie a acestui tip de acţiune am fost invitat şi eu, şi deşi interesul meu în domeniu este pe cale de dispariţie, nu am zis nu. Acest articol probabil ar trebui completat şi cu ceva date oficiale, dar pînă va veni informaţia respectivă eu voi scrie în stilul meu informal.

Personajele acestei mici poveşti de sîmbătă mai sînt şi Alex Jim şi Iulian Toma, în calitate de instructori arbitri, sau omu cu camera ori ştampila. De cealaltă parte vreo două duzini de tineri şi copii.

Majoritatea de la instituţia care a găzduit actiunea, dar şi copii care erau în zonă şi au fost interesaţi.

Eu înţelesesem copii cu probleme, dar de fapt e vorba de foşti copii, şi problemele fiind nu cele imaginate de mine ci faptul că nu au o familie. Din cîte am priceput, acest proiect Phare este pentru a oferi găzduire copiilor din orfelinate după ce pierd statutul de copil.

Revenind la jocul nostru, şi joaca de azi, galeria photo este suficientă. Alex a turnat vreo două sute de poze, şi chit că am eliminat cît am putut tot au rămas prea multe.

Dar pentru cei ce ştiu să şi citească, şi nu se uită doar la poze. voi adăuga şi cîteva detalii scrise.

Iniţial masa s-a întins în curtea îngrijită a căminului.

Dar pînă să se întindă, să se împartă piese, şi să se mai aducă mese pentru cei ce decideau pe loc că ar vrea să participe, nerăbdătorii jucau deja, după ce eu sau Jim le explicam regula de bază cea de atari şi captură.

După vreo oră cînd s-au lămurit despre ce e vorba soarele cam invadase masa .

Drept urmare mesele abia aşezate au fost mutate în holul larg de la parter.

După ce s-au lămurit cum e cu Atari Go, s-a pus şi de concurs. Sistemul a fost cel clasic pt acest gen de concurs. Grupe de cîte patru, joacă fiecare cu fiecare cîte două partide, una cu albul una cu negrul. După cele şase scurte partide unde arbitrul e mai ocupat decît jucătorii, se refac echipele în funcţie de numărul de victorii. La a treia rundă cei din primele două echipe avansează la regula capturii a minim două piese pentru a cîştiga.

Nimeni nu a fost prea mic pentru a participa deşi mesele cam erau cît casa pentru ei.

Soluţii se găsesc.

Cu toată seriozitatea aferentă, nu a lipsit amuzamentul.

Partidele au fost disputate pe măsura puterilor, dar în final a fost nevoie de partide departajare.

Finalul, evident  diplomele şi premiile care au fost un set de boxe audio, o pereche de căşti, si un stick usb de 8 gb, care l-a făcut pe cîştigător foarte fericit. Nu au lipsit jocurile galbene de carton.