În seria Goul în cărţi şi filme am prezentat deja aproape 40 de filme, dar cărţi numai vreo două.

Voi încerca să corectez acest dezechilibru prezentînd cartea Shibumi de Trevanian, chiar dacă asta va însemna să renunţ la regula autoimpusă, cea de a recenza doar filme pe care le-am vizionat, sau cărţi pe care le-am citit.

Trevanian este unul din pseudonimele sub care  Rodney William Whitaker şi-a publicat cărţile.  A trăit între June 12, 1931 – Dec 14, 2005 şi este unul dintre cei mai apreciaţi autori de “literatură de aeroport” alături de  Zola, Ian Fleming, Poe şi Chaucer. Cinci dintre romanele sale s-au vîndut în peste un milion de exemplare, Shibumi fiind cel mai aclamat de critici.  Whitaker şi-a păstrat secretă adevărata identitate, refuzînd orice interviu şi făcîndu-le viaţa grea editorilor săi. Primul interviu a fost acordat totuşi în 1979, anul cînd a apărut Shibumi, motivînd că Trevanian şi-a făcut treaba, aşa că poate să dispară.

Romanul este din consumatul gen cu superspioni, dar cu tentă de parodie. Eroul, Nicolai Hel născut în China în vremurile tulburi al primului război mondial, dintr-o mamă aristocrată şi tatăl german, dar educat în Japonia în grădinile unui maestru de Go are ca scop suprem să atingă starea de perfecţiune, de puritate personală numită shibumi. La capătul opus este o corporaţie multinaţională a spionajului.

Cartea are şase capitole de dimensiuni diferite, fiecare numit cu un termen de Go japonez:

Fuseki: Deschiderea, cînd toată tabla este luată în considerare

Sabaki:  O încercare de a ieşi ditr-o situaţie periculoasă într-un mod rapid şi flexibil.

Seki: Situaţie  neutră în care nici o parte nu are avantaj. Un “impas mexican .”

Uttegae: o mutare de sacrificiu, un gambit.

Shicho: Fugăreală.

Tsuru no Sugomori: “Izolarea berzelor în cuibul lor,” o graţioasă manevră de capturare a pieselor inamice.

Comentariile şi analizele cărţii sînt vaste, dar cu siguranţă citind prea multe ruinăm plăcerea lecturii. Dar putem adăuga fără frică încă un detaliu. În filmul John Wick (2014) unul din personaje, agent de pază,

poate fi văzut citind cartea.

Autorul spune într-un interviu, (răspunzînd la întrebările scrise de Judy Quinn de la Publisher’s Weekly, în 1998). Editorul m-a obligat să mai scriu o carte, una gen Trevanian. Am înghiţit această pilulă amară şi am scris încă o carte în acest gen, al superspionilor. Am săpat în amintirile tinereţii din Japonia, am reuşit Shibumi, şi a fost un succes internaţional instantaneu de a fost tradusă şi în limbi precum finlandeză, poloneză ebraică sau turcă, deci în consecinţă am abandonat genul superspioni. După exerciţiul de excelenţă care a fost Shibumi, nu avea nici un rost să mai scriu în acest gen. De fapt nimeni nu mai are rost să scrie în acest gen.