Go la Clubul lui Kodrins.
În Galaţi s-a jucat Go prin nenumărate locuri, căutarea unui sediu fiind o problemă permanentă în ultimele decenii. Deşi nu am jucat noi constant 20 de ani, vreo 20 de locuri în care ne-am aciuiat tot cred că am avut. Poate ar fi cazul să fac şi o listă.
Acum vreun an sau cam aşa ceva, mă sună Codrin şi îmi spune că printre altele a reuşit să îşi aranjeze acasă la el cele necesare pentru un club de Go, şi că sînt invitat şi eu plus care vrea să mai vină, dacă aveam chef. Nu aveam, aşa că nu m-am dus.
A trecut vremea, eu cu ale mele, el cu ale lui, dar ale mele care, că numai cu butonarea am rămas. Şi trăgînd prea mulţi pixeli pe nas am intrat în sevraj. Aha, e vremea să mai ies îmi zic, şi chit că nu mi-a revenit cheful de joc, să mă uit la alţii cum se bat nu strică. Îl sun pe Codrin să văd ce se mai întîmplă, dacă se mai adună oamenii pe undeva şi îmi reaminteşte de clubul lui, evident cu copii, că de asta e instructor de Go, şi că invitaţia e reînnoită. Zic OK, şi iată-mă la el la club.
Camera bine dotată, două mese cu şase seturi aşezate, alte seturi pregătite pentru nevoie, tablă de demonstraţie mare cu piese magnetice, documentaţie pentru cei dornici de studiu, covor pe jos, tot tacîmul. Locul arată bine, nu depăşeşte CSRB, care are un spaţiu cu mult mai mare, dar cu siguranţă mai bine decît orice alt club de Go privat pe care l-am văzut. Unul de care îmi amintesc este cel de la Slobozia ridicat de Viorel Boboc, într-un apartament închiriat pentru acest scop. Acolo era decor mai aranjat, stampe şi postere pe pereţi chiar şi covoare ce aduceau a tatami, dar se juca direct pe ele, mobilierul lipsind total. OK cu atmosfera japoneză, dar genunchii au zis ba. Să fie informaţia completă, presupun că şi la Saijo era mai bine, dar acolo nu am fost aşa că doar ghicesc. Oricum ar fi, Codrin tot e podium ca dotare de club.
Azi se pare că sărbătoarea de import, asta cu dovleci şi mascarade, a făcut ca participarea să fie minimă, 4 copii şi trei adulţi. Codrin a explicat ceva probleme în timp ce eu mă amuzam pe goban cu un pici pus pe şotii. Au mai urmat ceva experimente cu atari Go. după care a urmat o schimbare de parteneri, Codrin punînd de un simultan , la care am intrat şi eu. Am zis să fie la paritate, deşi diferenţa e de patru pietre pe puţin. El jucînd la patru mese zic că se compensează parţial. Şi cumva îmi cedează trei piese pe latura dreaptă în timp ce fac şi zid pe centru, îmi lasă zid şi pe cealaltă latură şi pe cea de sus şi mă trezesc cu un centru imens. Ce să fac să încerc să închid, habar nu am cum să mai pun trei piese în sente. Las aşa, chit că intră ceva tot păstrez, reduc în stînga jos, tot ce rămîne e să nu mor dreapta jos unde îmi pluteau trei piese sub tăria făcută în timp ce eu luam cele trei piese din dreapta sus. Şi mă iartă, nu mă taie, încearcă să mă omoare cu totul dar scap, e în damezumari. Centrul mi-l face varză, de rămîn cu vreo 12 puncte, dar în yose timpuriu uită de trei piese şi încep să sper. Şi da, e tîrziu, numără şi cedează. Yes. Chit că e în simultan e bună pentru palmares şi orgoliu.:)
Concluzie, nu strică şi la noi un mini CSRB.
October 30, 2015 Friday at 11:13 pm