Campionatul European de Go pe Echipe. Runda a șasea

În sinea mea priveam cu teamă la meciul cu Franța pentru că deși nu a reușit decît o victorie pînă acum, și anume la Finlanda, ultima clasată, totuși a scos din pălărie un egal la Ucraina.
Pălăria lor pare încăpătoare pentru că tot de acolo au scos un egal și cu noi. Acest punct pierdut e dureros.Fără el, în loc să stăm confortabil alături de Rusia care cu victoria contra Cehiei urcă pe locul întîi, sîntem la egalitate cu Ucraina și Ungaria pe locurile 2-4. Ucraina este în aceeași poziție nefericită ca și noi, pentru că a cedat punctul Germaniei, care ca și Franța, cu doar 5 puncte luptă pentru a evita retrogradarea. Ungaria, care se ținea aproape cu victoria contra Franței de runda trecută, cu cele două puncte de la Finlanda intră în cursa pentru locul patru.
În consecință, Rusia e ca și calificată, mai avînd de jucat cu Finlanda, care e ca și retrogradată, și cu alte două echipe cu 5 puncte ce candidează pentru celălalt loc la retrogradare.
Ucraina, Ungaria și România pedalează în pluton compact cu opt puncte din trei victorii, două egaluri și o înfrîngere, iar Cehia le suflă în ceafă cu un singur punct mai puțin.
Ucraina care are doar meciuri cu cei din jumătatea de jos a clasamentului, cu siguranță răsuflă ușurată. Dar Ungaria România și Cehia vor juca între ele pentru calificare. Runda următoare noi vom juca contra Ungariei, iar Cehia contra Franței. Ne-ar prinde bine ca Franță să vină și runda următoare cu aceeași pălărie. În penultima rundă vom juca cu Cehia. În ultima rundă Cehia va juca contra Ungariei. Orice previziune e sub semnul întrebării. Și să nu uităm că ultima rundă, e cu Germania, de care tocmai s-a împiedicat U1craina runda asta.
În continuare partidele acestei runde.
![]() |
![]() |
Albul cedează |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2017/pchampr6Pop.sgf”]
![]() |
![]() |
Alb+10.5 |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2017/pchampr6Burzo.sgf”]
![]() |
![]() |
Negrul cedează |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2017/pchampr6Bajenaru.sgf”]
![]() |
![]() |
Negru+10.5 |
[glift sgf=”http://brailago.ro/arhiva/partide/2017/pchampr6Cioata.sgf”]
Rezultate şi partide preluate de pe Pandanet
February 15, 2017 Wednesday at 1:07 am