BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Goul și premianții

În noianul de știri mai mult sau mai puțin interesante, iată că apare una despre bacalaureat. O știre despre singura absolventă de liceu din Timiș care a obținut nota zece la bacalaureat. Preluată de mai multe publicații știrea este sfîrtecată de amatorismul dureros al ziariștilor. ȘtirileProTV într-un articol telegrafic despre visul Ansirei de a deveni medic chirurg.

Pe ClickRo, e și mai rău, articolul gen tabloid, bate apa pe aspectul fizic.

Cam la fel și Mediafax, care mai face și propagandă pentru rămasul în țară.

ObservatorTv, RenaștereaRo și BănățeniiRo, reușesc articole acceptabile în care focusul rămîne pe subiect și se mai amintește și despre activitățile extrașcolare precum handbalulul sau folclorul. Dar cumva s-a pierdut în decor activitatea Ansirei ca jucător de Go în cadrul Clubului Giarmata condus de Gabi Ciora. Între 2007 și 2012 Ansira a participat la nu mai puțin de 35 de competiții. E drept, asta a fost înainte de liceu, dar a fost în perioada cea mai propice dezvoltării cerebrale, deci cu siguranță a contribuit la rezultatul excepțional actual.

Rezultatul Ansirei este doar cel mai recent. Jucătorii de Go de la noi au obținut și în trecut rezultate excelente la examenele școlare sau la olimpiade. Nu știu dacă a făcut cineva o listă măcar parțială cu aceste rezultate, dar din amintiri știu că Theodor Toma a intrat cu 10 la Automatică.

De asemeni Theo a participat frecvent și la olimpiade unde a întîlnit deseori pe un alt excepțional jucător de Go, Flaviu Berbecariu. Alți olimpici și jucători de Go sînt Alexandru Pitrop, Elian Grigoriu, Andreea Coman, Diana Ardelean, Laura Avram și  Mihai Șerban. Pe undeva, pe alt palier,  în 2016 o jucătoare de Go a obținut titlul de angajată a anului la Oracle România. Nu rețin numele, deci dacă știe cineva, ar fi bun un mesaj pentru a completa articolul. Evident, aștept corecturi, dacă vreo informație prezentată aici nu e reală sau adăugiri dacă aveți informații suplimentare. Mesajele pot fi trimise pe adresa asociației, sau direct comentariu la acest articol.

Categories: Diverse Tags:

Costel

One Response to “Goul și premianții”

  • Alex says:

    Bravo Costel !! Articolul asta ar putea determina si la noi un studiu privind dezvoltarea intelectuala sub influenta favorabila a GO-ului, asemanator celui intreprins de William Cobb in Virginia.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments