Da Vinci’s Demons  este un serial difuzat între anii 2013 2015. Eroul principal este cunoscutul Leonardo Da Vinci. Filmul este cu o tentă fantastică deși multe dintre detalii sînt inspirate din realitate. Pe IMDB este clasificat ca fiind istoric, dramă, aventură. Și da are și ceva aventură, cam în genul Indiana Jones, plus elementele istorice, dar fazele în care acțiunea ajunge prin lumea spiritelor, sau cele în care unii eroi sfidează legile spațio-temporale, cu siguranță aruncă filmul în zona fantasy.

Serialul produs de BBC este unul reușit, fiind notat pe IMDB cu un excelent 8,1, și cu siguranță este un serial care merită să fie vizionat.

Dar ceea ce face ca serialul să fie prezent în această serie de recenzii, este prezența Goului. În episodul al treilea din prima serie, Prizonierul, Riario unul dintre personajele principale discută cu un misterios prizonier, iar unul dintre subiecte este Goul. De altfel, celula prizonierului este construită special pentru a juca Go cu prizonierul, pentru că gratiile sînt prevăzute cu un spațiu pentru goban.

Pe parcursul serialului acțiunea va reveni deseori în această celulă, gobanul revenind în prim plan, dar Goul nu va mai fi un subiect. În acest episod Goul este un subiect principal, fiind folosit și ca analogie pentru tactica și strategia folosită în lumea reală.

Înainte de a da mai multe amănunte despre discuție voi puncta cîteva detalii de bază. În primul rînd vedem că setul de piese este chinezesc,

și că ambii actori știu cum se ține piesa la

plasarea pe goban,

De asemeni, la una dintre scene în care poziția este în prim plan, vedem că partida arată destul de realist.

Ciudat este că deși se vorbește despre joc și principiile sale, nu este menționat numele său nici măcar o dată.

Cei doi nu joacă de pe picior de egalitate, pentru că prizonierul este de fapt instructorul lui Riario. Regizorul nu are intenția de a face un tutorial, pentru că nu explică regulile, deși regula de a se plasa pe intersecții se vede pe tablă. dar explică principiile de joc, și punctează asemănarea situațiilor de pe tabă cu confruntările din viața reală.

Primul principiu menționat este cel de a ocupa colțurile, pentru că sînt cel mai ușor de apărat. Al doilea principiu menționat, este unul foarte important și anume că deși mereu ești angajat în lupte locale, întotdeauna trebuie să fii atent la imaginea de ansamblu. O afirmație trasă la temă este că jocul poate fi cîștigat doar prin urmărirea simultană a mai multor obiective aparent opuse. Evident, pot exista mai multe planuri simultane, dar orice jucător cu oarecare experiență știe că victoria poate fi obținută lejer și cu o strategie simplă atît timp cît joci solid, și adversarul nu are prea mulți iepuri în pălărie.

Un detaliu important este menționarea a trei stări a pieselor, care pot fi vii, moarte, sau incertă, nerezolvată. Aceste pietre cu situație incertă îi oferă jucătorului cele mai mari oportunități. Prizonierul menționează la un moment dat că un jucător puternic este acela care controlează mersul jocului, deși aparent joacă în defensivă.

Una dintre strategiile menționate este numită a trece marea nevăzută, și constă în a identifica slăbiciuni în poziția adversarului exploatîndu-le fără ca acesta să observe.

La un moment dat se menționează și mutarea divină. Cînd Riario capturează două pietre fără importanță, începe să își laude iminenta victorie, dar prizonierul îl avertizează să fie atent cînd presează adversarul un inamic încolțit, pentru că s-ar putea să se trezească la mila unei mutări divine. Un joc inspirat este cel care transformă o partidă pierdută într-o victorie.

Un lucru ciudat la această partidă, este că deși evident cineva din echipă știe bine ce este acela Go, Riario, evident jucător începător, joacă cu albul.