Cum să ”predai” Goul
Orice jucător de Go știe mai puțin sau mai mult despre cum să îi învețe Go pe cei care cunosc mai puțin decît el. Dar nu strică să știe mai bine.
Online găsim o mulțime de materiale folositoare în studiul Goului. Dar metode de predare a Goului.. mai puțin.
Tocmai am dat peste acest articol.
http://bengozen.com/teach-go/
Articolul este publicat acum patru ani, probabil de Benjamin Lokhart. Click pe numele lui pentru a ajunge la un interviu cu el publicat pe situl IGF tot acum patru ani.
Autorul blogului nu se prezintă în clar, dar pseudonimul de BenGoZen, și detaliul că este un student care a renunțat la studii pentru a ajunge profesionist pînă la 30 de ani, ne cam dezvăluie cine este.
Blogul a fost pornit acum opt ani și este destul de stufos pentru că au fost luni cînd au fost publicate mai bine de 30 de articole, în total fiind peste 800. Articolele sînt împărțite în mai bine de 20 de categorii, deci este posibilă alegerea subiectelor de interes.
Revenind la subiectul articolului promovat aici. Probabil ar fi util să îl traduc integral, dar o voi face doar dacă există măcar o solicitare. Momentan mă mulțumesc să prezint ideile abordate.
Principii –
- Nu predai Go. La început tu ”vinzi” Goul. Faci reclamă.
- Păstrează lucrurile la nivelul idiot de simplu. De exemplu evită următoarele subiecte cînd predai unui începător. Ko, viață și moarte, sinucidere, tesuji, komi, forme eficiente.
- Oferă elevului cît mai multe posibilități de a cîștiga.
Apoi e dată o schemă pentru elevul total începător.
- Se începe cu bazele jocului.
- Explici conceptul de libertate și îi dai exemple și posibilitatea de a număra.
- Practică pentru capturarea de piese.
- Cîteva partide de AtariGo pe 9X9, simple, în care îi dai șanse să captureze.
- Dacă e încă interesat, se trece la explicarea noțiunii de teritoriu, și cum se cîștigă o partidă.
- Partide jucate pe 9X9 cu 6 sau chiar 9 pietre handicap.
Alte sfaturi.
- Nu ucide grupuri mari.
- Dacă se ajunge la scor negativ, ar trebui să fii tu ăla care pierde.
- Eventual îi poți lăsa pe tablă și grupuri cu un singur ochi. Important acum e să învețe să numere.
May 28, 2018 Monday at 9:49 pm