Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Veterani Galați la final

Acum trei luni am pornit acest concurs cu speranța că vom repeta reușita ediție de acum zece ani. Nu a fost chiar așa.

Pentru mine personal a fost și o parte agreabilă, mai precis victoria la Iulian Ilie, dar și una dezagreabilă, cea în care a trebuit să explic ca la grădinari detalii banale, care oricum într-un final au fost ignorate, ceea ce a dus la denaturarea clasamentului, mai precis foarte multe partide pierdute la timp. Și victoria la timp este naturală, ceasul face parte din joc, și trebuie să știi să îl setezi, să știi ce e aia pauză și vacanță, și chiar dacă nu știi, cînd vezi că rămîi fără timp, întrebi arbitrul.

Astfel, Sandu a rămas fără timp în cîteva partide, din pană de net, dar și din pană de cunoștințe generale obligatorii în materie de IT. Am încercat continuarea acelor partide prin bifurcare, pentru a avea în final rezultate reale, dar numai Liviu a reacționat la solicitarea mea. Am corectat punctajul manual, dar graficul a rămas eronat. La fel, în grafic se vede eronat rezultatul la Lungul Iulian contra Codrinului, pentru că căpoșii ăștia doi nu au putut aștepta două zile să înceapă partida oficială, au început mai devreme, dar nu au terminat, și cînd a început cea oficială, au continuat pe covor în loc să joace pe masă. Nici unul nu a avut prezența de spirit de a repeta cele zece mutări în partida oficială, și de a anula pe cea începută amical. Codrin are măcar motivația că nu era la mutare, și nici prea versat în materie de OGS și calculator. Dar Iulian nu are scuză, era la mutare și a lăsat partida să expire. Și s-a mai și încăpăținat apoi să îl bată pe Codrin, de îmi arată mie graficul aiurea. Punctele sînt ajustate, dar pentru că cei ce pierd la timp sînt scoși din concursul oficial și clasamentul în puncte e denaturat.  În fine, clasamentul arată cam așa.

Indiscutabil locul întîi îi aparține lui Iulian Ilie, eu fiind singurul care i-am ciugulit un punct. Locul doi Mihai Culea învins doar de campion. La un număr egal de victorii și SOS, cei doi au fost departajați de SODOS. Inseparabili în realitate cei doi prieteni Tibi și Iulian sînt și aici alături cu acelați număr de victorii și SOS, dar separați de nemilosul SODOS, care îi acordă lui Tibi un loc de podium. În plus conform regulamentului OGS, Iulian este aruncat la subsol printre descalificați (chit că nu a pierdut realmente la timp așa cum am explicat.).

Acum trebuia să mă apuc să fac clasamentul manual pentru ordinea reală pînă la final, dar am descoperit un bug favorabil mie. Setat pe limba Română, softul nu mai ține cont de regula OGS și arată clasamentul real, unde Iulian Lungu urcă pe locul patru conform punctelor obținute.

Asta se poate vedea și pe OGS, unde concursul rămîne vizibil atît timp cît OGS e viu. Sau în copia   locală.

Dar ca să nu mă las bătut de soft și de copii neascultători voi corecta clasamentul grafic, ca să fie măcar aici o versiune mai aproape de adevăr.

Deci cam așa e rezultatul final.

Să sperăm că ediția următoare se va desfășura fără hîrtoape.

Categories: Clasamente Tags:

Costel

2 Responses to “Veterani Galați la final”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive