December, 2011
Echipamente de joc
Există acum şi stoc de seturi de Go pentru vînzare local, dar vom pune aici linkuri către siturile ce oferă echipament de Go la nivel naţional şi din lume. De asemeni cine are ofertă personală, seturi noi aduse cu ocazia concursurilor peste hotare, sau propriile seturi folosite, poate scrie în comentariu detaliile şi astfel poate găsi cumpărător. Lucian Deaconu, Jim …
December 29, 2011 Thursday at 11:45 pm
Şcoala 22 la final de an
Datorită apropierii sărbătorilor, ultima întîlnire a fost mutată de vineri, mai devreme, luni. Din acest motiv, pe lîngă cernerea naturală e celor ce nu au înclinaţie către Go, a făcut ca din clasele mici să mai vină doar 5 jucători, dintre care unul fiind la prima apariţie, ratînd primele două ore. Dar au mai venit 4 elevi de clasa a 7 …
December 19, 2011 Monday at 10:49 pm
Şcoala 22 Runda doi.
La a doua întîlnire cu elevii şcolii 22, după cum era previziunea doar jumătate din cei prezenţi prima dată au revenit. De data aceasta s-au întîlnit cu problemele. Doar două, de Atari Go. Marin Eduard, Dediu Antonio şi Dajbog Elena au trecut de ambele cu succes, Lungu Octavian, Crihan Andreea şi Lungu Raluca nimerind doar problema mai simplă. Pînă la …
December 16, 2011 Friday at 11:03 pm
Bliţ, concurs judeţean, Decembrie 2011
A fost lansat concursul de bliţ, prima runda fiind deja afişată. https://docs.google.com/spreadsheet/ccc?key=0Ai823EI-TcuNdEIxQjFyQkNwU1ZseEdjdjN2NC1OUUE&hl=en_US#gid=0 Ca de obicei, lista vă dă posibilitatea de a vedea cu cine aveţi de jucat şi datele de contact ale vinovatului. Timpul de gândire este de 3 perioade a câte 10 secunde. Se vor juca 6 runde. E de preferat să se joace 2 runde pe săptămână pentru …
December 13, 2011 Tuesday at 8:16 pm
O mică analiză
Nu, nu voi analiza o partidă de Go ci două sondaje privind părerea noastră în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiei la bugetul federal sub formă de taxă anuală. Sondajul afişat de mine pe acest site, nu a relevat exact ce am dorit pentru că l-am conceput mai complicat, şi era necesar să se citească articolul dedicat. Am senzaţia că s-a …
December 11, 2011 Sunday at 6:23 pm
Şcoala 22, prima întîlnire.
27 de elevi au avut curiozitatea de a participa la prima şedinţă de Go organizată astăzi 9 decembrie. Dintre ei jumătate erau deja familiarizaţi cu regulile jocului, deci au pornit cu un avantaj. După o scurtă trecere în revistă a istoriei goului de la origini şi trecînd prin Germania şi Timişoara, ba mai ocolind şi prin alte milenii şi locuri, …
December 9, 2011 Friday at 9:28 pm
Goul în cărţi şi filme.
Acu vreun an am început această serie de articole. Primul imbold a fost probabil faptul că am găsit un fragment copios dedicat Goului într-o carte, Split Infinity. Lista cea mai cuprinzătoare cu nume de filme care menţionează Goul este prezentată de Senseis Library. Din primul avînt am reuşit să găsesc şi să scriu cîteva impresii despre opt din cele cca …
December 8, 2011 Thursday at 12:21 am
Clubul de Go Galaţi a făcut pui.
După mai bine de jumătate de an, acţiunile de la Muzeul de artă Galaţi s-au concretizat prin înfiinţarea unui club şcolar la Şcoala 22 Galaţi, Dimitrie Cantemir. Alex îi zice cerc. Dar fără să ne pierdem printre cuvinte putem preciza că acum există săptămînal două ore dedicate elevilor care vor să joace Go. Ziua şi ora stabilite sînt Vineri, de la 15 …
December 4, 2011 Sunday at 11:04 pm
Iarăşi despre piese
După ce am scris articolul precedent despre piese de Go “originale”, manufacturate din ce găseşte omul la îndemînă, şi am ajuns la concluzia că se pote obţine seturi onorabile de Go sortînd cîteva roabe de pietriş, subiectul m-a muncit în continuare mai ales că de vreo săptămînă a revenit în actualitate şi tabla de demonstraţie, nu doar obişnuitul set de …
December 3, 2011 Saturday at 10:58 pm
