Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Lecţia 3 Viaţă şi moarte

Pînă acum ne-am lămurit că trebuie să facem teritorii, dar un grup ca să facă teritoriu trebuie să fie şi viu. Există situaţii în care un grup poate avea chiar şi 7 puncte de teritoriu, dar dacă nu mai efectuează o mutare, adversarul  îi poate strica forma de ochi, omorînd-ul.

Cea mai simplă metodă de a face un grup viu este să îi facem doi ochi. Ochiul este tot teritoriu, dar este foarte mic, deseori de numai un singur punct.

Să luăm cel mai simplu exemplu. Grupul din diagramă are trei puncte.

Trei în linie

Sînt trei puncte în linie dar puteau fi şi pe colţ. Acum întrebarea este:

-E viu acest grup?

spus altfel:

-Trebuie să mai mut o dată aici pentru ca grupul să trăiască. Adică ce să aleg? Să mut în altă parte pentru a mai cîştiga cîteva puncte, sau să mut aici?

Răspunsul este simplu, grupul nu este viu. Grupul poate fi omorît. Dacă albul ocupă punctul din centru, negrul nu mai poate face doi ochi, si pierde 14 puncte.

Mort

Dacă negrul nu are o mutare de 15 puncte sau mai mare în altă parte atunci va trebui să mute în centru şi grupul devine viu.

Viu

Acum grupul negru are doi ochi. Albul nu mai poate captura. Dacă ar încerca, ar trebui să pună întîi o piatră într-un ochi, apoi după ce negrul mută undeva, să pună o piatră în celălalt ochi pentru a lua ultima libertate. Dar sinuciderea este interzisă. Timp de o mutare piatra plasată în primul ochi stă fără libertăţi, şi asta nu se poate, este interzis prin regulament.

Poziţia poate fi întîlnită şi la margine sau în centru.

Margine şi centru

Ideea este aceeaşi, pentru a fi viu, negrul trebuie să mute în centru şi să facă doi ochi.

Aici au fost trei în linie, dar pot fi şi trei în unghi. Vă las să construiţi voi poziţii de trei în unghi şi să vedeţi cum se face ochi sau cum se ucide grupul.

Dar ce se  întîmplă dacă avem 4 în linie?

Este viu acest grup?

Are un singur ochi. E nevoie să mai punem o piatră pentru a face doi ochi?

Răspunsul, tot simplu. Da, grupul e viu.

Nu e nevoie să mutăm. Dacă albul încearcă să omoare ocupînd unul din cele două puncte din centru, negrul ocupă celălalt punct din centru şi face doi ochi.

Cînd erau doar 3 puncte în linie, punctul central era vital. Era singura şansă pentru a trăi, singura opţiune. Dar acum negrul are două opţiuni, două posibilităţi. Ambele mutări din centru duc la acelaşi rezultat.
Nu este nevoie să se mute acum irosind o mutare şi pierzînd un punct de teritoriu. Se va muta doar dacă albul atacă, şi astfel nu se pierde nimic, punctul de teritoriu ocupat este compensat de prizonierul alb.

O astfel de alternativă se numeşte Miai, un concept de care ne vom ocupa pe larg într-o lecţie viitoare.

Deci un grup cu 4 puncte interioare trăieşte. Adevărat sau fals? Adevărat doar dacă sînt 4 în linie, sau 4 în L (Dar nu pe colţ) Pentru că dacă sînt 4 ca mai jos, grupul e mort.

4 mort

Nu poate face viaţă nici măcar dacă mută primul. Ca să facă doi ochi ar trebui să mute de două ori. După prima mutare rămîn 3 libertăţi în unghi, după care ar trebui să mute în centru şi să facă doi ochi, dar din păcate e rîndul albului, negrul nu poate muta de două ori la rînd.

Acestea au fost teritorii închise, dar ce ne facem dacă teritoriile nu sînt închise?

Ei bine, atunci se complică treaba. De exemplu grupul negru de mai jos are şapte libertăţi. E viu sau nu e viu?

7 la margine

Gîndind simplu putem spune că dacă închide la E şi la L ocupă două libertăţi deci rămîne un ochi cu 5 în linie, deci e mai mult decît 4 în linie, mai mult decît suficient pentru a trăi.

Dar problema nu se pune cu dacă şi cu parcă. Problema se pune cu cine este la mutare. Cînd la mutare este negrul, da, este viu,

7 primul la mutare

Negrul mută la E, albul la L, şi negrul reuşeşte să facă viaţă rămînînd cu 4 din cele 5 puncte la care visa. Deci dacă se baza pe acea analiză cu dacă, şi muta în altă parte, albul muta primul, şiiii…..

7 mort

negrul se trezea mort.

Aici apar şi diverse proverbe.

7 piese pe linia doi trăiesc dacă este rîndul la mutare, mor dacă e rîndul adversarului.

de aici se deduc uşor alte două proverbe.

6 pietre pe linia a doua mor necondiţionat.

8 pietre pe linia a doua trăiesc necondiţionat.

Trebuie atenţie la faptul că adversarul este şi el coborît pe linia doi pe ambele părţi. Dacă ar lipsi pietrele albe de pe margine, negrul ar mai avea posibilitate să se extindă sau timp să se apere dacă albul închide.

Situaţiile de viaţă şi moarte se întîlnesc şi pentru piesele aflate pe linia a treia unde treaba se complică şi mai mult. Şi mai există şi alte forme care pot muri dacă nu se mută urgent, dar despre ele în altă lecţie.

Regulament

Înapoi la Lecţia 2

Lecţia 4

admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive