Brăilago

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Despre Go și situri

”Dacă nu ești online nu exiști” poate fi mottoul zilelor de azi.

Este un adevăr pe care l-am știut încă de pe vremuri, de pe la începuturile internetului cînd foarte puțini aveau abilitatea de a fi prezenți online. O găzduire costa o mînă și un picior, un domeniu de asemeni, cel puțin pentru mine. A știut acest lucru și Federația Europeană de Go care a oferit gratuit celor interesați posibilitatea de a avea propria pagină.

Dar în timp prețul găzduirii a devenit ultra accesibil. Și siturile despre Go au apărut. Dar au dispărut la fel de repede precum au apărut. Au apărut și liste cu aceste situri, și chiar și eu am făcut cîteva.  Siturilor în română chiar le-am dedicat articole separate. Categoria dedicată conține chiar peste 30 de articole. Siturilor în engleză am dedicat aproape 50 de articole. Un articol este chiar a dolofană listă de 200 de situri. Cîndva poate voi purica lista să văd cîte mai sînt prezente.

Ulterior am urmărit prea puțin ce a mai apărut nou, dar din cînd în cînd cîte un sit nou mi-a atras atenția. La fel și cel de mai jos numit simplu JustGoHK. Am presupus că e cineva din Hong Kong. Am vrut să îl prezint, l-am pus într-o ciornă și am uitat de el. Am vreo 150 de ciorne care își așteaptă rîndul.

https://justgohk.com/

Azi mi-am propus să mai scurtez lista de ciorne. Cu primele trei a mers repede. Subiectele expiraseră total. La fel și situl de care vorbesc acum. L-am căutat la WayBackMachine, dar oglinda de acolo este inutilizabilă.

Oricum, am rămas cu o întrebare.

Oare de ce renunță atît de ușor pasionații de Go la siturile pornite. O fi oare pentru că sînt prea pasionați și își consumă toată energia în primii doi ani?

Categories: Go pe web Tags:

Costel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Arhive