BrăilaGo

Brăila, Go, restul se înţelege

RSS 2.0

Deci vrei să joci Go?

So, You Want to Play Go este o carte disponibilă în format electronic, mai precis, Kindle, publicată de Jonathan Hop, acum fix un deceniu.

De fapt primele trei volume ale cărții au fost publicate în 2010, cel de-al patrulea volum fiind publicat doi ani mai tîrziu.

Primul volum este dedicat celor ce nu știu nimic despre Go, și prezintă bazele Goului, și o introducere în lunga sa istorie.

Eu nu am citit această carte dar din recenziile celor ce au făcut-o, vedem că părerile sînt împărțite. Mulți apreciază umorul cu care este scrisă, dar pe de altă parte mulți critică greșelile de editare, care par a fi inerente în cazul publicațiilor pentru care nu s-a apelat la un editor. Da, se pare că aventura publicării a revenit în întregime autorului.  Mai există și alte critici, precum că autorul nu oferă soluțiile la probleme, lăsind cititorul să le găsească.

Da, este o greșeală. Le putea măcar publica în volumul următor.


Al doilea volum este dedicat celor ce cunosc cîte ceva despre Go, dar vor să afle mai mult. Cartea este scrisă în același still lejer și amuzant și scopul este de a duce cititorul cu ușurință pe drumul către nivelul kyu avansat.

 

 

De asemeni, se continuă prezentarea lungii istorii a Goului.  Și la fel ca la primul volum, criticile sînt împărțite. Unii găsesc stilul foarte amuzant, alții îl găsesc ca fiind groaznic. Acest al doilea volum poate fi cumpărat și în format clasic, pe hîrtie. Evident, cu un preț mai mare, 18 dolari în loc de 12 cît e pe Kindle. Faza amuzantă pe Amazon este că există două volume noi la prețul de 17 dolari, nu 18 cît e prețul listat mai sus, plus un exemplar second hand, la un preț de … 25 de dolari. Hmmm 🙂 o fi cu vreun autograf. Sau?

 


Volumul trei, după cum e de așteptat duce cititorul de la nivel kyu către nivel shodan, prezentînd concepte mai avansate despre deschidere, tărie, tactică, strategie  și altele.

 

Se pare că autorul și-a mai șlefuit stilul pentru că de data aceasta există multe recenzii pozitive, majoritar însoțite de cinci stele, și deși mai există și ceva patru și trei, au dispărut recenziile profund negative. Nimeni nu a dat o singură stea sau două. Și volumul trei se găsește în format tipărit, second hand sau noi. De data aceasta cele uzate sînt la preț asemănător formatului electronic, 12 dolari.


La final, volumul patru, dedicat celor dornici să avanseze peste nivel de 1 dan.  Stilul este același, amuzant, în pofida seriozității studiului. În plus, autorul a mai apelat și la experiența profesionistului rus Alexander Dinerchtein, cu care a colaborat cînd a scris acest volum.

În ceea ce privește părerile cititorilor, de data aceasta, deși nu au fost cîte două duzini cei ce și-au dat cu părerea, ci doar șapte, toți au fost de părere că acest volum merită cinci stele.

Categories: Incepatori, Resurse Tags: ,

Costel


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

Recent Comments