Acest mic articol este copiat integral de pe situl RomanianGo de la secția povești. Dacă cineva se întreabă care este rostul copierii, răspunsul este dorința de a face cunoscută această frîntură de istorie și celor ce întîmplător citesc acest sit dar nu și pe cel creat de sensei Radu Baciu. În plus redundanța este utilă avînd în vedere că în timp lucrurile, chiar și siturile, dispar.

Din păcate articolul este frugal, nu se dau foarte multe detalii despre această carte și îl lasă pe curios însetat de cunoaștere. Cartea pare a fi foarte mică. Am căutat în fugă alte surse care să dea detalii despre carte, dar nu a apărut nimic. Cunoscătorii sînt bineveniți, dacă doresc să contribuie la completarea acestui articol.

Ch’i ching Shih-san p’ien

---

– Clasicul Go-ului –

Cartea conține 12 capitole; a fost scrisă de Chang Ni, un înalt funcționar al împăratului Jen Tsung (1023-1063) și a fost editată cîndva între anii 1049 și 1054. Iată primele două capitole ale acestei cărți:

CAPITOLUL 1
( Prezentarea tablei de joc )

În general, cînd te apuci să socotești începi cu numărul unu. Pe tabla de Go există 360 de intersecții plus una. Numărul unu este suprem și le evidențiază pe toate celelalte pentru că el ocupă ultima poziție si guvernează cele patru sferturi ale tablei. 360 reprezintă numărul zilelor unui an (lunar).

Impărțirea tablei în patru sferturi simbolizează cele patru anotimpuri.
Cele 72 de puncte de pe circumferință reprezintă săptămînile anului (anul lunar chinezesc este împărțit în 72 de săptămini a cîte 5 zile).

Balanța între yin și yang este modelul pentru împartirea egală a celor 360 de pietre în negre și albe.
Liniile tablei se numesc (în chineza) p’ing. Spațiile dintre linii se numesc kua. Tabla este pătrată și stabilă. Pietrele sînt rotunde și mobile.

Din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi jucătorii nu au avut vreo partidă care să fie asemenea oricărei alte partide. Mereu, fiecare partidă în parte va fi altfel. De aceea este nevoie de multă atenție și o gîndire profundă. Apoi, dacă luăm în seamă cauzele victoriei sau înfrîngerii, vom atinge noi înălțimi (ale cunoașterii).

* * *

CAPITOLUL 2
( Calculînd șansele )

Jucătorul de Go își stabilește poziția (pe tablă) prin corectitudine și își ține oponentul în dezavantaj prin putere (a poziției sale strategice).

Cel care a socotit că va cîștiga înainte ca lupta să fi început a calculat foarte mult; cel care socotește că va pierde nu a calculat suficient. Cel care nu știe dacă va cîștiga sau va pierde, chiar după ce (totuși) lupta a început, nu a calculat deloc.

“Arta războiului” spune: “Cel care calculează mult cîștigă, cel care calculează puțin pierde. Dar cel care nu calculează deloc ?” Dacă analizăm (jocul) din acest punct de vedere, cauza victoriei sau înfrîngerii devine clară.