Congresul de la Mamaia a fost cel de al doilea la care am participat. M-am scos ieftin plătind doar taxa de participare şi transportul zilnic pînă la Năvodari unde am o mătuşă.

Nu mai ţin minte exact cum era cu transportul, dar ştiu că veneam cu autobuzul pe lîngă mare după care intram în Constanţa urcînd un pic la deal, apoi coboram înapoi şi continuam drumul pînă la hotelul unde se juca. Hotel Parc dacă reţin corect. Treceam pe lîngă un bar/terasă, apoi pe lîngă parcul de distracţii, hăt tocmai la ultimul hotel din Mamaia. O distracţie.

Pe trotuar, în faţa terasei un pictor îşi înşirase producţia şi se bătea de muscă în aşteptarea unui client. Nu le am eu cu pictura. Admir abilitatea celor capabil şi de a picta sau sculpta  dar nu este un subiect în care să fi băgat vreun efort. Doar ce s-a întîmplat să pice din jur ca fiind cultură generală.  Întîmplător, datorită unui amic de familia baia şi holul din casă au fost pictate, dar asta a fost singurul contact cu ideea de pictură. Deci în mod normal nu l-aş fi observat pe pictor, dar acum mi-a sărit în ochi. Nu mai reţin de ce. Probabil am vrut să aduc un pic de culoare congresului. Am intrat în vorbă cu omul, am aflat că este din Iaşi, că trăieşte din pictură şi că deşi nu moare de foame nici nu prea îl dau banii afară din casă. Venise pe litoral sperînd că fiind sezon, turişti chestii, va da lovitura. Lovitura a fost că nu se vindea nimic. Dormea în podul barului respectiv, patronul fiind un om de treabă.Se gîndea că e vremea să plece acasă, pentru ca îl strîngea foamea.

Din vorbă în vorbă i-am propus să vină la hotel la noi, unde fiind mulţi jucători străini poate se procopsea cu clienţi, şi în plus aveam şi expoziţie pe lîngă magazinul de cărţi al britanicilor. Zis şi făcut. Şi-a strîns omu marfa, agaţată de tot felul de sîrme, a luat-o în  cîrcă şi ne-am dat drumu la vale. Ajuns la hotel, am întrebat pe vreo doi dintre cei ce ocupau de organizare dacă e ok să îşi întindă expoziţia undeva pe hol. Au zis ok. Chiar era undeva un pervaz liber lîngă o fereastră, loc retras unde nu încurca pe nimeni. L-am lăsat acolo şi am plecat să îi fac publicitate printre cei cu care mă cunoşteam. Dar nu au trecut multe minute şi am început să aud nişte urlete. Credeam că şi-a rupt cineva iarăşi piciorul. Se întîmplase să îşi fractureze mai înainte o femeie piciorul. Îl văd şi acum pe Tomiţă venind în viteză pentru a da primul ajutor.

Dar acum nu era vorba de nici un picior rupt. Era un pictor rupt. Directorul hotelului era călare pe el mai să îi smulgă capul. Bietul de el, probabil avînd experienţă în ceea ce înseamnă să fii luat de prigoană aştepta umil deznodămîntul. Am început să discut cu directorul ca să văd care este problema. Că cică nu e voie.Păi de ce nu e voie, nu am închiriat noi tot hotelul pentru congres? Ba da, dar nu este precizat în contract, că grija faţă de clienţi. Păi asta fac şi eu, am grijă de oaspeţi  şi le ofer ceva în plus. Că e nespălat, ce-i drept e drept era cam şifonat. Nici noi nu eram tocmai scrobiţi şi călcaţi, dar ce era să mai zic. Nici nu aveam cameră să îl pot invita să faca un duş.  Ook, ok, am zis într-un final, dar afară pe plajă poate sta? Da, afară poate. Din cîte ştiam şi plaja aparţinea de hotel, dar poate ştiam greşit, sau poate a făcut omul o concesie, aşa că şi-a luat neica traista-n băţ şi a ieşit afară.

Frank Berkenkotter, prietenul meu de la congresul precedent din Polonia asistînd la circ, parcă simţindu-se vinovat s-a oferit să cumpere un tablou. O fi luat şi prietena lui unul? Nu mai reţin. Dar reţin că ne-a luat nouă o poză.

Păcat că nu se văd mai bine şi tablourile.

Oricum, povestea s-a încheiat cu un cadou. Pictorul a dorit să mă răsplătească şi evident altceva nu avea decît picturi. A luat două din cele mici şi mi-a spus să aleg. Cel de al doilea cred că se vede în mîna lui Frank. Cel ales de mine e mai jos.

I-am luat şi numărul de telefon cu promisiunea de a încerca să îi fac deschidere pe internet, dar cumva s-a făcut că nu am reuşi să îl mai contactez. Oricum, aşa am intrat în rîndul posesorilor de picturi 🙂