Clubul de Go Galaţi s-a căpătuit şi cu un nou nume venit la pachet cu noul loc de joacă. Era să spun sediu, dar sună prea sec.

Nu ştiu istoria acestui nume, dar o simplă privire pe net mă lămureşte că este un brand al bibliotecii.

Nu se pot spune multe despre o întîlnire de club. Lucrurile sînt simple, vini vidi vici (sau outch după caz.) Alex mă speriase că va veni televiziunea, deschidere cu pamblică tricoloră şi sticlă de şampanie spartă, spiciuri cuvîntări şi ode aduse partidului. Nu m-am temut eu că se va sparge sticla de capul meu, ci spiciul, dar am scăpat. Oficialităţile au fost Ioana, care a şi făcut totul pentru această acţiune, iar televiziunea fost Sorina, vechea noastră cunoştinţă de la Muzeul de Istorie, care televizat static în vreo sută de poze.

Desi clubul nostru este dacă nu defunct măcar în stare de hibernare, sala a fost plină pentru că în afară de Iulian Ilie, Emilian Dima şi Laurenţiu Frangu, au mai apărut patru membri începători. Adi Secară fiind cunoştinţă veche de vreun deceniu jumătate prezent fugar la căteva întîlniri în parc, acum fiind practic gazdă.

Cei doi juniori au fost luaţi în primire de Alex,

după care m-am băgat şi eu ca musca,

dar noroc că mi-am amintit cum îi ameţeam pe copii de la şcoala 22 cu două stiluri de instructaj, aşa că m-am retras.

Dar nu m-am putut abţine şi mi-am băgat nasul în partida în care Laurenţiu îi dădea lecţii lui Alex, unde mi-am luat propria porţie de bătaie timp în care i-am ameţit cu poveşti.

Din suta de poze au supravieţuit exigenţelor mele vreo 60.