Pentru cine nu ştie, BGA în acest caz înseamnă British Go Association, Asociaţia de Go Britanică.

Motivul care m-a împins să plătesc acea taxă de membru este simplu. Voiam să citesc BGJ British Go Journal. Taxa respectivă, nu tocmai mică, era chiar extrem de condimentată pentru mine care în acele vremuri postdecembriste ajunsesem ca în anumite momente să vizitez anticariatul decimîndu-mi biblioteca personală.

Dar nu am regretat nici un firfireu din cei daţi pentru acea aventură, pentru că da a fost o aventură. Ea începea cu aparenta simplă trimitere a banilor. Nu, pe atunci nu erau Paypal, sau plăţile online. Evident transferuri bancare existau, dar cum erau chestii de început cînd doar firmele umblau cu chestii din astea, taxele de transfer erau de-a dreptul nesimţite, şi uite aşa umblam din bancă în bancă pînă dădeam de una la care nu mă costa transferul mai mult decît banii trimişi.

Apoi adevărata aventură era cînd sosea revista în cutia poştală. O vorbă românească spune că sătulul nu îl crede pe cel flămînd. Taică-meu, aşa dobitoc cum a fost, şi mai este încă, a avut şi el cîteva vorbe printre care o adaptare la asta. Nici flămîndul nu îl crede pe cel mai flămînd ca el. Acum nici mie nu îmi vine a crede că o simplă revistă putea să mă bucure atît de mult. Acum am acces la 165 de numere ale acelei reviste, plus zeci de alte surse despre Go, gratis, şi la doar o aruncătură de băţ, …. ăăăă, buton. Sătulul mine de acum nu îl mai crede pe flămîndul mine de atunci. Dar nu am uitat că acea revistă, 4 pe numere pe an, şi newsletterul, 6 foi pe an, au creat o punte de legătură între mine şi ceilalţi membri BGA. Ei nici nu ştiau de mine, dar eu îi ştiam din poveştile din revistă, din clasamente în care îi urmăream pe cei favoriţi. Nu am uitat bucuria provocată de prezenţa unui dolofan plic maro în cutia poştală.

Apartenenţa mea la BGA mi-a creat multe bucurii şi mai tîrziu cînd mi-am permis chiar am si făcut ceva donaţii în contul BGA, şi ultima mea contribuţie a fost taxa plătită în avans pe şapte ani. Atît permitea regulamentul, că aş fi plătit şi mai mult. Printre altele calitatea de membru  îmi oferea şi taxa de concurs redusă la concursuri, dar na… concursurile erau acolo. Şi am avut reducere şi la cărţi şi echipament de Go. Practic o reducere iluzorie din moment ce nu imi permiteam să cumpăr cărţi. Dar vreo trei seturi de piese tot am luat. Nici astea nu erau tocmai ieftine. Ca şi acum cel mai ieftin set era de peste 20 de lire, cu reducere fiind pe la 20, dar se adăuga transferul şi transportul. În fine oricum pe total era cea mai ieftină ofertă din cele cîteva prezente online mai tîrziu după apariţia internetului. Mai înainte era singura. Multă vreme în club am fost privilegiat de a juca cu piese de sticlă. Mai înainte jucam cu set de piese mici de plastic, sau cu setul meu ciobănesc făcut cu puluri de table.

Cam asta este pe scurt povestea mea de membru BGA. Ar mai fi ele multe de spus, de exemplu cum i-am bătut la cap să renunţe la pagina cu termeni de go, pagină identică în fiecare număr. Sau despre corespondenţa mea cu T Mark Hall şi soţii Timmins, sau despre cum am aflat de existenţa acestei reviste, dar nu e loc de versiunea lungă aici.

Chiar dacă e scurtă, povestea aceasta are şi un epilog. Dorind să adaug o poză cu acel dicţionar de termeni, am aruncat o privire pe unul din numerele BGJ şi am observat că nu este dicţionarul acolo. De la numărul 140 au renunţat. O ultimă bucurie oferită de BGJ. Nu, evident, nu cred că demersurile m2ele au dus la eliminarea inutilului dicţionar. Eu insistasem cu mulţi ani înainte, şi cu siguranţă se uitase, sau nici nu erau acelaşi editor. Dar mă pot lăuda în sinea mea că am fost un vizionar 🙂

Reţineam că glosarul era o pagină plină, dar văd acum că sînt doar două coloane din trei. Şi într-un număr de dinainte de a fi eu abonat este chiar doar o coloană. Dar termenii sînt cam aceiaşi, deşi cam un sfert din ei au dispărut şi apărut alţii.

Oricum, pe mine mă deranja nu prezenţa unui glosar, ci repetiţia unor termeni iar şi iar, termeni oricum cunoscuţi, ştiind că sînt mulţi alţii.  Pînă la urmă ideea a evoluat şi în ceea ce mă priveşte s-a concretizat cu Dicţionarul de termeni. Dar asta deja este altă poveste.