Sekiyama Sendaiu

Sekiyama Sendaiu
SEKIYAMA SENDAIU (1784-1859) nu a ajuns niciodată un veritabil profesionist, dar are o poziție specială în istoria Go-ului, fiind considerat ca cel mai puternic jucător amator de Go din Perioada Edo (unii mergînd chiar pînă la a afirma că din toate timpurile).
Provenea dintr-o familie de Samurai și conform uzanțelor vremii, urma să continue tradiția familiei, devenind el însuși samurai. Totuși, de mic era atras de Go și în 1797 s-a dus pentru studii la Edo (unde a fost elevul lui Mizutani Takugen 6-dan). Anul următor a devenit discipolul celui de al 10-lea Honinbo, Retsugen (1750-1808). În 1801 a primit diploma de Shodan (1-dan) – adică de shodan profesionist, în acea perioada neexistînd diplome pentru amatori – și s-a întors acasă, deoarece familia începuse să-i reproșeze că își neglijează cariera militară.
Următorii 7 ani au fost dedicați integral studiului artelor marțiale, obținind diplome speciale pentru maiestria în tragerea cu arcul, călărie, suliță și sabie (cea din urmă fiind se pare, punctul său forte). Convins acum ca nimeni nu l-ar mai putea critica, se intoarce după aceasta la prima sa dragoste : Go-ul.
În 1823 Sekiyama a jucat o partidă de Go cu un alt faimos jucător amator, Nagasaka Inosuke (cunoscut de asemenea și pentru măiestria sa în lupta cu sulița), rezultatul fiind că sabia a dovedit sulița.
În 1826 se întoarce la Edo și devine discipolul celui de al 11-lea Honimbo, Genjo (1775-1832) studiind de asemenea și cu Jowa. Ajunsese probabil la o tărie de 5-dan dar cum profesia sa era cea de samurai, a rămas cu rangul de shodan întreaga viață. A cerut școlii Honinbo o diplomă de 5-dan, dar Jowa a ezitat în acordarea ei, neexistînd pînă atunci vreun precedent de promovare de la 1-dan direct la 5-dan; ca un premiu de consolare el i-a oferit o diplomă de 3-dan, pe care Sekiyama demn, a refuzat-o. Practic însă, școala Honinbo i-a recunoscut forța de joc, deoarece în partidele sale ii era permis sa folosească handicapul acordat oricărui alt 5-dan.
În 1831, înainte de a se întoarce din nou acasă, Sekiyama i-a cerut lui Jowa o partida de rămas bun pe care a și cîștigat-o la 1 punct (jucînd cu 2 pietre handicap) și la care de atunci s-a referit mereu ca fiind capodopera vieții sale. Cea mai substanțială realizare a sa rămîne totuși victoria în fața celui de al 12-lea Hayashi, Hakuei Monnyu (1805-64), într-o serie de 17 partide din care a cîștigat 11.
Sekiyama a fost și un prolific scriitor. A publicat o colecție de 600 de partide clasice însoțite de comentarii, și de asemenea, o colecție de 200 dintre propriile sale partide.
Cînd a aflat de reputația (în creștere) a lui Shusaku, i-a trimis o scrisoare lui Jowa, rugîndu-l să aranjeze un meci (o serie de partide) între ei. Spre surprinderea sa probabil, Shusaku a acceptat invitația, făcînd chiar o excursie pînă în orașul în care locuia Sekiyama. Seria de 20 de partide a fost cîștigată bineînțeles de către Shusaku, dar Sekiyama a reușit totuși să cîștige 7 dintre ele, o performanță oricum excelentă, dar cu atît mai remarcabilă cu cît la vremea aceea Sekiyama atinsese vîrsta de 67 ani pe cînd oponentul său avea numai 22. Probabil ca Shusaku primise provocarea într-un acces de bunavoință dar oricum el nu-și putea permite să piardă în fața unui amator, așa încît trebuie să fi jucat totuși extrem de serios.
Acesta părea a fi un moment ideal de a se retrage, pentru Sekiyama, dar apetitul sau pentru Go era greu de satisfăcut. În 1856 (avînd 72 de ani) l-a invitat pe Murase Shuko pentru un meci de 10 partide dar, din cauza vîrstei prea avansate sau poate din cauză că de asta data oponentul său era unul cu mult mai intransigent, nu a reușit să obțină decît o victorie și un jigo (egalitate).
Povestea (inclusiv imaginea, care nu pare să ilustreze subiectul ei) este preluată şi adaptată din arhiva de poveşti a lui Radu Baciu.
February 1, 2021 Monday at 7:44 pm