Povestea de azi nu este tocmai interesantă, şi deşi am trecut-o şi la categoria istorie, nu este tocmai istorie pentru că nu a lăsat urme prea multe.

Deşi eroul poveştii sînt eu însumi, şi ea s-a întîmplat relativ recent, geologic vorbind, doar 14 ani, eu nefiind chiar de piatră, practic am uitat ca pămîntul de ea. Dar zilele trecute frunzărind proiectele prezentate pentru Iwamoto Award în primele sale patru ediţii, mi-a sărit în ochi această imagine.

 

Grafica mi se părea cunoscută, şi în plus mi-am reamintit că în prima mea încercare de a scăpa de pseudonimul pimapis, care practic nu e al meu, optasem pentru dr.goe. Go fiind pronunţat şi goe, iar eu fiind un fel de domnul Goe :).

Curios, accesez intrarea, şi văd că eram chiar eu. Proiectul propus era o linie telefonică gratuită de acces pentru jucătorii de Go români. Pe vremea aia internetul era încă scump, majoritar pe dial-up, aşa că proiectul ar fi fost util încă vreun cincinal pînă preţul internetului pe sîrmă l-ar fi scos pe tuşă. Absolut surprinzător, cei de la EGCC au păstrat şi mesajul meu, salvat acolo în format pdf.  Lungă scrisoare :). Cam plină de greşeli gramaticale şi informaţii personale poate inutile, dar asta am gîndit eu atunci. Recitind-o, am rămas parţial stînjenit, parţial cu un ego umflat. Această a doua parte a decis să salveze o copie locală a scrisorii pentru cazul că EGCC dispare, şi asociaţia noastră supravieţuieşte.

Oricum, asta este istoria înfrîngerii, istoria care se uită. Dar există şi istorie victorioasă, creată de Sorina şi Alex la Muzeul de Istorie, şi cea a lui Codrin care e şi mai victorioasă şi încă se scrie, şi poate eventual prinde un loc pe podium la World Wide Iwamoto Award. Succes.