În vreme de război, Zeng GuoFan juca în fiecare zi o partidă de Go pentru bunăstarea sa mentală. El era o persoană liniștită, care rareori își arăta emoțiile. Zeng era cunoscut pentru calmul și și stăpînirea sa. Cu toate acestea, cînd i s-a spus că orașul AnQing a fost recuperat în urma anihilării armatei inamice condusă de Hong Yang, Zeng a fost atît de fericit încît ochii i s-au umplut de lacrimi. Și era atît de încîntat încît aproape că  a leșinat. Din fericire, nimeni în afară de fiul său Ji Ze nu a văzut ce s-a întîmplat. Zeng a  regretat după aceea că s-a emoționat. Povestea lui Xie An din dinastia Dong Jin (317-420 d.Hr.) a continuat să plutească în mintea lui. Iar Xie An a fost cel pe care Zeng l-a respectat cel mai mult. Cînd nepotul lui Xie An i-a adus vestea că dușmanii săi au fost învinși în bătălia de la FeiShui, Xie a rostit în liniște, „copiii i-au învins pe hoți” și și-a continuat jocul Go cu oaspetele său. Zeng se simțea jenat că și-a pierdut calmul în comparație cu idolul său.

Xie An a trăit in timpul Dinastiei Dong Jin (317 – 420 D.C.). Cunoscut si sub numele de An Shi, devenise faimos încă de pe cînd era foarte tînăr; reușise însă să evite invitațiile guvernului de a deveni funcționar. Se stabilise în Dong Shan petrecîndu-și timpul citind și studiind. Îi plăcea vinul si jocul de Go.
Xie era adesea comparat cu o piatră prețioasă ascunsă într-o cutie de bijuterii și așteptînd să fie descoperită. Unii se întrebau cine altul va izbăvi poporul de suferințe dacă Xie nu va lucra pentru guvern. Cînd în fine se hotări să devină ministru al împăratului Xiao Wu, Xie împlinise vîrsta de 40 de ani.
 În timpul celui de al optulea an, TaiYuan, împăratul vecin, Qin s-a hotărît să atace Dong Jin, trimițînd o armată de un milion de soldați, conduși de generalul Fu Jian. La vremea respectiva Dong Jin era foarte slăbit, cu o armată de mai putin de 70-80.000 de soldați. Întreaga țară a fost șocată la auzul veștii despre invazia lui Qin. Xie An a primit din partea împăratului titlul de General șef și totodată ordinul de a rezista atacului.

Conștient de faptul că dacă va eșua regatul va fi distrus,  Xie și-a luat cît se poate de serios însărcinarea. Întreaga sa familie era îngrijorată. Cînd a ajuns acasă în acea seară, toți l-au luat la întrebări despre ce avea de gînd să facă. Xie, intenționat, a evitat sa dea vreun răspuns și a început să joace Go cu nepotul său, punînd pariu pe propria-i casă pentru rezultatul partidei.
Nepotul său, Xie Xuan, era și el tot un general al împăratului, dar spre deosebire de Xie An, el era foarte impacientat din cauza invaziei. În mod normal Xuan era un mult mai bun jucător de Go decît Xie care nu avea nici o șansă în fața nepotului său. Totuși de astă dată, fiind împovărat de gînduri, Xuan nu a reușit să se concentreze asupra jocului și a pierdut partida.
Xie An i-a explicat atunci nepotului său că asta i-ar putea fi o lecție, deoarece nu întotdeauna faptul ca ești mai puternic îți garantează victoria. În aceeași noapte Xie ordonă armatei sale să se pregătească de război.

Xie Xuan și-a condus soldații în întîmpinarea invadatorilor. Legenda spune că, în lupta aprigă care a urmat, Xie a folosit păpuși din lemn alături de soldați, reușind să-și deruteze adversarul. Armata Qin a fost înfrîntă și pusă pe fugă. Se pare că atunci cînd a aflat rezultatul bătăliei, Xie Xuan juca din nou o partida de Go. Într-o biografie a sa, acest moment este prezentat după cum urmează:

După ce Xie Xuan citi vestea victoriei, acesta  puse liniștit mesajul jos și își continuă partida de Go pe care o juca cu un oaspete de al său. Cînd oaspetele său îl intrebă, Xie îi răspunse simplu “copiii i-au învins pe dușmani”. După partidă, în drum spre dormitor, era atît de fericit încît s-a impiedecat de-o treaptă … și-a agățat o sanda și a rupt-o fără să observe. A fost extraordinar cum reușise să își mențină calmul în fața oaspeților !

Xie An, cu calmul și atitudinea sa stăpînită, a fost respectat de către chinezi de-a lungul istoriei. În timpul Dinastiei Yuan (1279-1368), Wang Hui a pictat “Ministrul Xie An jucînd Wei Qi și într-un poem însoțitor a scris, rezultatul luptei era clar pentru el, cel care a  lansat armata surpriză, deci știrea victoriei, nu îl putea afecta, continuînd astfel partida de Go cu un zîmbet.”  iar Long DingZi, poet din timpul Dinastiei Qing (1644-1911) a scris : “Sandaua rupta, Wei Qi și calmul perfect, chiar și munții se înclină în fața sa.”

Deși Xie An s-a lăsat  un pic pradă emoției rupînd accidental sandaua, calmul său la primirea veștii victoriei cu un zîmbet în timp ce juca Go i-a adus intrarea în istorie ca un om cu mare stăpînire de sine.

Poveste preluată de  situl Yutopian Enterprises 1999.

O versiune a poveștii, din care lipsesc primul și ultimul paragraf, apare și în colecția de povești a lui Radu Baciu. Aceasta este însoțită de imaginea de mai jos, imagine care nu are legătură cu subiectul poveștii.