Oftă din nou. Totul părea pierdut.
Întrerupsese partida, apoi o analizase împreună cu elevii săi timp de patru ore. Nu găsiseră nici o soluție. Se părea că va trebui să abandoneze. Pînă la urmă, nemaiputînd suporta privirile elevilor, ieșise pe lac pentru se relaxa și a se putea gîndi în liniște.

Cum se ajunsese aici ? Să nu mai poată găsi nici o mutare bună ? Era cel mai bun jucător al locurilor ! Nu-și dădea seama să fi făcut vreo greșeala în partidă și totuși poziția părea pierdută.

Și era atît de obosit.
Simțea căldura plăcuta a soarelui și legănatul bărcii.

Ațipi și începu să viseze.
Partida ! În vis i se infățisa partida în poziția exactă la care se ajunsese … Și cum privea așa spre ea, pietrele începură să se miște de la sine, așezîndu-se parcă singure pe tablă … Aproape ca și cum ar fi vrut să-i spună ceva …

Sări în picioare, trezindu-se imediat.
Bineințeles ! Exista o mutare ! O analiză bine; se gîndi de asemenea și la ce i-ar fi putut răspunde adversarul său. Nu avea nici un răspuns bun, putea să cîștige !

Articol  preluat din colecția de povești a lui Radu Baciu. Povestea este însoțită și de o imagine.