---

 

(extras din “Tales of Men Crazy about Go“, de Nakayama Noriyuki)

Cîte ore studiază un profesionist, zilnic ? Iată o întrebare care mi-a fost pusă de multe ori. În cazul meu răspunsul este “zero“. Am acasă un goban minunat … de care însă nu m-am apropiat prea des. Stă pe undeva, uitat și plin de praf.

Totuși, la cererea celor de la Ki-in sînt nevoit uneori să termin la repezeală cîte o carte de Go. Fiecare avem cîte un talent special, iar eu, în materie de scris, pot face în numai trei zile treaba altuia de o lună. De altfel, am auzit că mi se spune “Nakayama cel iute“. Pot rivaliza cu un super-expres … dar numai în ceea ce privește scrisul; cu o oarecare îngăduință, am putea numi asta … “studiu“.

Cînd pregătesc materialele pentru vreo carte, discut cu personalități precum Kajiwara sau Kobayashi Koichi. Aceasta ar trebui să fie datoria elementară a oricărui autor de cărți de Go, pe care însă mulți (o constat cu tristețe, în ultima vreme) o cam neglijează. La ce mai folosește un interviu cu un jucător de top dacă lucrul ăsta nu se regăsește evidențiat în produsul finit ?

Ceea ce urmează este o relatare din perioada în care colaboram cu Kobayashi Koichi (pe atunci, 8 dan) pentru o serie de cărți. Într-o zi, l-am găsit privindu-și cu intensitate degetul arătător al mîinii drepte, murmurîndu-și:

– “Unghia asta a crescut prea mult. Pe vremuri, nici măcar nu eram nevoit să o mai tai. Asta demonstrează cît de puțin studiez în ultimul timp.“.

Privind cu atenție, am văzut că indexul lui strălucea frumos, ca și cum ar fi fost la manichiură. Arăta complet diferit față de celelalte degete.
Mi s-a părut îngrozitor. Cîte ore pe zi trebuie să-ți petreci, punînd pietre pe tablă, pentru a îți șlefui unghia în acest fel ? Cinci ore … sau poate zece ore … ?

– “Zece ore incontinuu este imposibil. Cel mult doua ore. Concentrîndu-te serios, două ore te epuizează. Trebuie să faci o pauză și să reiei după aceea.”

Să citești secvența într-o secundă … pe urmă să pui pietrele pe tablă în mare viteză. Două ore într-un astfel de ritm nu au nici o legătura cu două ore din timpul lui Nakayama. Pentru un jucător ca mine, fără pretentii de stil, și care a învățat jocul la maturitate, aceste două ore ar echivala cu 20.

În vremuri străvechi, războinicul Liu Zuande din Shu constata cu regret că, într-o perioada lipsită de bătălii, din cauză că nu mai călărise de mult, coapsele lui începuseră să se cam împlinească. Povestea a rămas cunoscută sub denumirea de “Deplîngerea coapselor grase“. Într-un mod asemănător, Kobayashi aprecia timpul dedicat studiului jocului de Go, în funcție de cum arăta unghia degetului său arătător. Aceasta a fost “Deplîngerea unei unghii prea lungi“.

Poveste  preluată din colecția de povești culese de Radu Baciu