Cu Rui Naiwei 9P…7
Nu mai puteam trăi în acea groaznică lume Baduk aşa că am decis să nu mai joc.
Mai simplu spus, Baduk fusese totul pentru mine, dar am luat acea decizie radicală şi am încercat să uit totul începînd cu a împacheta toate cărţile despre Baduk într-o cutie..
Apoi m-am aşezat la biroul fratelui meu.
Mai precis mă gîndeam să dau la facultate.
In sinea mea întotdeauna îmi dorisem asta, şi mă gîndeam că voi putea reuşi cîndva.
Oricum, nu a ştiam cum voi proceda în acel moment cînd stăteam în camera fratelui meu.
Pînă atunci nu puteam participa la cursuri în mod normal datorită multelor partide oficiale.
Nu ştiam, nimic despre facultate, deci cum mă putem pregăti pentru examen?
Ca să nu mai spun, multe cărţi de referinţă mă sufocau precum lumea Baduk.
Pentru început trebuia să decid ce specialitate să aleg.
Îmi doream să părăsesc această ţară şi să mă duc în state sau europa pentru a preda Baduk pe care cîndva îl iubisem.
De aceea am decis să aleg literatura engleză, şi am început să învăţ engleză după cărţile de referinţă ale fratelui meu.
Domnul Park Dae Ki m-a ajutat pentru examenul de admitere.
În ziua cînd am întîlnit şapte profesori care urmau să mă examineze pentru admitere m-am simţit total pierdută şi nici măcar nu puteam să îi privesc în ochi.
Unul din profesori m-a rugat să numesc o carte în engleză care mi-a plăcut, şi spun de ce.
Din nefericire nu aveam ce spune pentru că abia începusem să studiez engleza.
m reuşit cu greu să spun ceva de o poveste cu zîne şi de asemeni am reuşit să răspund şi la celelalte întrebări care curgeau.
De cum am ieşit din clasa de examinare am izbucnit în lacrimi.
Exact ca un orfan nu aveam nicăieri unde să mă duc.
Eram părăsită de lumea Baduk, şi în plus nu putem intra la facultate din cauza lipsei de studiu.
De la sala de examen am plîns amar în drum spre casă.
Am luat metroul în direcţia opusă, şi am realizat doar cînd am ajuns la capăt.
Deşi mama era cu mine nu a spus un cuvînt toată ziua.
Nici măcar nu am verificat rezultatele de la intrare pentru a nu fi rănită .
Mama a verificat pe situl KU, universitatea corea şi mi-a arătat rezultatul trecut cu roşu, ADMIS.
Nu îmi imaginasem nici în vis.
Dar minunea se întîmplase.
După aceea fiind prezentă la ceremonia centenarului am auzit întîmplător pe şeful comisiei de examinare sounînd preşedintelui că toţi cei şapte profesori mi-au dat nota maximă.
In fine, eram admisă la o şcoală de prestigiu la care nu puteam visa, şi mi-am creat un cont de email numit ‘loveku’.
Cum pot exprima mai bine recunoştinţa pentru şcoala care mi-a permis să studiez?
I love Korea University!
martie 30, 2013 sâmbătă at 8:23 pm